BREAKING NEWS! Simona Halep ratează Jocurile Olimpice de la Tokyo! Anunțul făcut de COSR

Bianca Dumitru

Actualizat 28/06/2021 la 22:04 GMT+3

Simona Halep va rata prezența la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Anunțul a fost făcut de președintele COSR, Mihai Covaliu.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

După ce s-a retras de la Roland Garros și Wimbledon din cauza accidentării la gambă, Simona Halep va rata în acest an și Jocurile Olimpice. Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a făcut anunțul în cadrul unei intervenții la TVR.
"Simona Halep nu va participa, nu va fi portdrapel al României. Suntem foarte triști, știm cât de mult și-a dorit Simona să participe la Jocurile Olimpice. A dat totul la o parte pentru acest obiectiv", a declarat Mihai Covaliu.
Simona Halep a anunțat încă de la începutul acestui an că obiectivul său principal pentru 2021 este cucerirea unei medalii pentru România la Jocurile Olimpice. Accidentarea suferită în luna mai, în cadrul turneului de la Roma, o împiedică, însă, să-și vadă visul împlinit, cel puțin pentru moment.
Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, programată în 2024, se va disputa la Paris, iar competiția de tenis va avea loc în complexul Stade Roland Garros.

Nume mari ale tenisului vor lipsi de la Tokyo

Simona Halep nu este primul nume important din tenisul mondial care se retrage de la Jocurile Olimpice. Serena Williams a anunțat și ea, duminică, într-o conferință susținută înainte de startul Wimbledon, că nu va face deplasarea la Tokyo..
De asemenea, Rafael Nadal și Dominic Thiem au anunțat și ei că nu vor fi prezenți la Jocurile Olimpice. Roger Federer, revenit după o accidentare, a spus că va lua o decizie abia după Wimbledon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo