Când au fost eliminați de la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, în 2018, după ce conduseseră Belgia cu 2-0, niponii au lăsat vestiarul de la Rostov Arena curat-lună, cu un bilet pentru organizatori, pe care scriseseră cu toată reverența "Mulțumim!". Imaginea cu vestiarul imaculat lăsat de fotbaliști în urma unei eliminări dramatice a făcut înconjurul lumii. Civilizația, educația, disciplina, rigoarea, naturalețea, obișnuința, respectul și curtoazia – toate prindeau o formă solidă. Tot Japonia uimește prin cozile ordonate formate de locuitorii săi chiar și la orele de vârf, în așteptarea mijloacelor de transport în comun. Este normalitatea lor, care surprinde însă lumea de dincolo de granițe.
Într-o lume a sportului în care dopajul aduce majoritatea suspendărilor, iar nu de puține ori forurile naționale devin complici ai trișorilor, încercând să îi facă scăpați, uneori fiind chiar sursa proiectului (cum este cazul Rusiei), Japonia, țara care se pegătește pentru ca la anul să găzduiască ediția amânată cu un an a Jocurilor Olimpice, uimește din nou. Cu o decizie-manifest.

Daiya Seto, suspendat din cauza "relațiilor extraconjugale"

Jocurile Olimpice
Gest superb: Simona Radiș și-a scos la licitație tricoul cu autograf pentru a ajuta copiii
ACUM 23 MINUTE
De patru ori campion mondial din natație, Daiya Seto a fost suspendat de către Federația de specialitate din țara sa pentru că a “călcat strâmb” în viața personală, având relații extraconjugale. Înotătorul în vârstă de 26 de ani nu va mai avea voie să concureze până la finalul acestui an, transmite BBC, citând presa locală. Decizia Federației a fost motivală prin aceea că Seto a încălcat standardele de excelență și sportivitate impuse sportivilor. Deși nu a trișat în bazin, Seto nu a mai fost modelul care este așteptat să fie și a fost pălmuit” public, în țara care pune cel mai mare preț pe onoare.
Daiya Seto va avea, totuși, șansa de a concura la anul la Tokyo, dacă își îndeplinește promisiunea de a se reabilita. ASta deși, în bazin, este un competitor important pentru Japonia, după ce a adus natației din țara sa una dintre cele șapte medalii la cea mai recent încheiată ediție a Jocurilor Olimpice, de la Rio (bronz la 400 m mixt). Seto era căpitanul echipei Japoniei la natație – poziție din care s-a retras, din proprie inițiativă.
“Iau foarte în serios acest lucru și vreau să îmi prezint scuzele tuturor celor care au fost răniți de acțiunile mele. M-am întrebat cum aș putea să îmi câștig iertarea în fața oamenilor și cred că răspunsul este în a face performanță în înot. Vreau să pun tot devotamentul meu în înot, pentru a recâștiga încrederea celor pe care i-am rănit profund, familiei mele. Vreau să fiu pentru toți un înotător de elită, pentru familia mea și pentru o lume întreagă. Regret profund”, a transmis Daiya Seto.
Seto este deținătorul titlurilor individuale la 200 m și 400 m mixt, iar CNN transmite că sportivul și-a încetat și un foarte important contract de sponsorizare, cu All Nipon Airways.
Jocurile Olimpice
Doliu în sportul mondial: A murit Jacques Rogge!
29/08/2021 LA 17:00
Tokyo 2020
România, cele mai mari premii din Europa pentru medaliații de la JO! Ce sume oferă statul
19/08/2021 LA 16:12