"În realitate, sunt unică"! În 2008, într-un interviu acordat pentru CNN, Serena Williams s-a definit ca atare. Am putea să o vedem ca pe o formă de aroganță, dar era doar luciditate, fără falsă modestie. La fel ca atunci când a declarat, în același interviu: "Sunt convinsă că sunt cea mai bună și că sunt singurul meu adversar".
Ea avea dreptate. Este unică. Era și în 2008 și este, poate chiar mai mult, și astăzi. Prin jocul ei în peisajul tenisului feminin, prin călătoria, prin longevitatea și caracterul ei. Nu a existat niciodată o sportivă ca Serena Williams și niciodată nu va fi o alta.
Este Serena cea mai mare jucătoare din istoria tenisului feminin? Cea mai mare campioană? Această dezbatere va fi nesfârșită și la fel de epuizantă ca cea care constă în separarea lui Federer, Nadal și Djokovic, pretinzând că pune raționalitatea într-o dezbatere care nu își are locul. Prin urmare, e dreptul fiecăruia să judece în funcție de sensibilitate, gusturi și criterii.
Jocurile Olimpice
Superb: Kate Tanaka, de 118 ani, va purta torța olimpică la Tokyo
IERI LA 13:57
Serena Williams s-a poticnit timp de patru ani pe treapta a 24-a a titlurilor Grand Slam, recordul de victorii la turneele majore fiind deținut încă de Margaret Court. Este mai presus decât Martina Navratilova și Chris Evert, care, probabil, au adus tenisul feminin la vârful popularității sale? Ca Steffi Graf? Ca Billie Jena King? Oricine poate să își spună o părere, nimeni nu poate pretinde că deține adevărul. Serena, ca și celelalte regine menționate mai sus, are argumentele ei. Dar esențialul este în altă parte.
https://i.eurosport.com/2019/08/26/2662205.jpg

Serena Williams - de la campioana adolescentă, până la mama campioană

În fapt vorbind, Serena a fost o revoluție. Prima dată când am auzit despre ea a fost prin sora ei, Venus, cu 15 luni mai în vârstă decât ea. Înainte de a împlini 16 ani, Venus pășea în circuit. Avea să fie puternică, foarte puternică, era evident că așa va fi și așa a fost. Dar Venus a avertizat: "Sora mea mai mică, Serena, care va ajunge în curând în circuit, este chiar mai bună decât mine". Și nu mințise.
Serena nu avea încă 18 ani când a câștigat primul său titlu de Grand Slam, la US Open în 1999. În finală, împotriva Martinei Hingis, printr-un tenis minunat, clasic, Serena a dat tuturor acel sentiment evident că era tenisului secolului XXI a sosit. Nu era o chestiune de gust. Nu era nici mai bun, nici mai rău. Era altceva. Era tenisul Serenei. Două decenii mai târziu, în termeni de supremație, epoca Serenei încă nu a trecut.
Domnișoara Williams a câștigat primul Grand Slam pe când era adolescentă. De asemenea, l-a câștigat pe ultimul, când era însărcinată. De la femeia foarte tânără până la mama unei familii, am văzut adolescenta crescând, femeia evoluând și campioana "îmbătrânind". Pasiunea sa a rămas intactă pe măsură ce se apropie de patruzeci de ani. Pasiunea jocului și a competiției.
Când surorile Williams au apărut ca două tornade în Circuitul WTA, au adus o adevărată prospețime, dar mulți credeau că acest lucru nu va dura. Părea ceva prea comercializat. Prea "programat", de tatăl lor, Richard, obsedat de succesul fiicelor sale și dornic să le vadă atingând vârful. Se credea că este visul lui, mai mult decât al lor. La 40 (Venus) și respectiv 39 de ani (Serena, care avea 14 ani în primul ei meci din circuitul profesional), ele sunt încă acolo.
https://i.eurosport.com/2013/06/09/1025321.jpg

Serena Willliams: "Dacă sunt diferită, este pentru că viața mea a fost grea, mai ales la început"

Departe de a fi doar o campioana imensă, lucru pe care nu îl poate contesta nimeni, Serena Williams deține deja un loc important în epoca sa. Ea este un personaj, o stea, care a depășit în mare măsură sportul. Mai mult decât o listă de trofee, Serena este o poveste. Povestea unui copil din Compton, acel oraș din suburbiile sudice ale Los Angelesului, atât de dărăpănat, sărac și criminogen încât a fost botezat la sfârșitul anilor 80 "capitala americană a criminalității". Acolo a lovit o minge pentru prima dată la vârsta de patru ani, pe un teren dărăpănat.
Pentru a-și rupe familia de această lume, Richard Williams își va duce familia în Florida. Dar după sărăcie, Serena descoperă rasismul. Richard Williams își va scoate fiicele din circuitul oficial al juniorilor pentru a le proteja de insulte. Mai mult decât furie sau amărăciune, Serena și-a păstrat gustul pentru luptă, cu o voință fenomenală și convingeri, care o vor face să boicoteze turneul Indian Wells timp de 15 ani, unde a simțit că este victima rasismului.
"Dacă sunt diferită, este pentru că viața mea a fost grea, mai ales la început", a spus ea în 2008. Chiar și cu faima și averea câștigată, viața ei nu a fost întotdeauna un pat de trandafiri. Într-un sfert de secol al carierei sale, ea a cunoscut multiple probleme de sănătate, dintre care unele au fost foarte grave, până la punctul în care se credea că va spune adio sportului de nivel înalt în 2011, după embolia ei pulmonară, și după unele drame din viața peronală, cum ar fi asasinarea surorii sale vitrege, Yetunde, în 2003. A cunoscut o mulțime de coborâșuri, dar a revenit întotdeauna.
Serena se poate enerva. Uneori este chiar ea enervantă. Poate derapa. Nu este o sfântă. Dar nu trebuie să săpăm după defectele ei, ci să-i urmăm aura, care i-a permis să devină o personalitate esențială și să impună cu o autoritate reală și o anumită mândrie povestea ei, zâmbetul ei, culoarea pielii, aspectul, corpul și, desigur, tenisul ei. Serena se va căsători cu timpul său, simbolizându-l.

"Deschizătorii de Drumuri" - O nouă campanie Eurosport | Episodul 1: Serena Williams

"Deschizătorii de drumuri" este o serie din 10 părți care prezintă cele mai impunătoare povești și eroi ai sportului care au inspirat schimbări semnificative în lume. Premiera a fost vineri, 5 februarie, avânnd-o în centru pe Serena Williams și este disponibilă pe eurosport.ro și pe aplicația Eurosport Player.
Jocurile Olimpice
#SăptămânaCampioanelor Nadia Comăneci - "Zeița de la Montreal" și locul României în istorie
02/03/2021 LA 11:46
Jocurile Olimpice
World Athletics ia în calcul admiterea atleților ruși la Jocurile Olimpice de la Tokyo
02/03/2021 LA 05:28