Deschizătorii de drumuri | Cele 10 momente care au definit viața și cariera lui Greg Louganis

În cele ce urmează vom trece în revistă cele mai importante 10 momente ale vieții și carierei lui Greg Louganis.

Greg Louganis s-a născut în 1960. Înainte chiar de a învăța să meargă a fost abandonat de părinții săi adolescenți și luat în înfrijire de o familie din suburbiile din San Diego. De îndată ce a început să meargă, i-a impresionat pe cei apropiați cu acrobațiile sale și cu un simț al ritmului care l-au împins să cânte pe scenele locale de la o vârstă fragedă.

Dar punctul de cotitură din viața sa a venit în 1969, când familia sa a decis să instaleze o piscină în grădină. Detaliu neimportant, dar care a avut efecte grozave: la 9 ani, sărea în toate direcțiile posibile. Mama sa, ușor îngrijorată de integritatea sa fizică, a crezut că ar face bine să-l trimită să ia lecții la piscina locală. Așa a început povestea lui Greg Louganis.

Înainte de Louganis, era Dibiasi. Klaus Dibiasi. Îngerul blond al săriturilor în apă. Legenda dinaintea legendei. În ziua în care Louganis a urcat pe scena olimpică din Montreal, italianul și-a pus capăt formidabilei odisee. În Canada, Dibiasi își propunea o a treia medalie de aur. Dar tânărul american de 16 ani a luptat până la capăt. Și-a făcut un nume.

A castigat? Nu... dar Sammy Lee, antrenorul său, a crezut în asta. La debut, Louganis nu l-a împiedicat pe Dibiasi să-și realizeze incredibilul hat-trick. Dar Louganis l-a făcut pe maestru să tremure. La finalul competiției Dibiasi s-a apropita de Luoganis și i-a transmis toate lucrurile bune pe care le credea despre el. Viitorul va fi în curând al lui.

Medaliat cu argint la Montreal cu ocazia primei sale participări la Jocurile Olimpice, Greg Louganis nu va cunoaște niciodată un alt loc decât primul în competițiile internaționale. La Campionatele Mondiale de la Berlin din 1978, el era încă doar un copil, dar se vedea că are ceva în plus. A dominat categoric concursul de sărituri de la 10 metri. Așadar, antrenat de Ron O'Brien, care va fi mai mult decât antrenor de-a lungul carierei și al vieții sale, tânărul american a câștigat primul său titlu global.

Greg Louganis este întruchiparea perfecțiunii. A-l vedea cum zboară, cum evoluează în aer și cum intră în apă, este ca și cum ai asista la un spectacol de balet și te-ai minuna de un amestec unic de grație și putere.

Dar a-l vedea pe Louganis exprimându-se înseamnă probabil să uiți că săriturile în apă sunt un sport periculos. Că unii și-au lăsat pielea acolo. Sau mai rău, viața lor. În anii 1980, Serghei Chalibashvili și Nathan Meade au murit amândoi la vârsta de 21 de ani, lovindu-se cu capul de platformă.

Greg Louganis a fost și el victima unui accident grav. În 1979, în timpul unei întâlniri Statele Unite - URSS la Tbilisi, în timpul unui salt, capul său a lovit platforma. Zece metri mai jos, Louganis a căzut în apă, pe spate. "Dacă placa de beton nu ar fi fost acoperită cu căptușeală moale, aș fi probabil mort." Louganis a rămas inconștient timp de 20 de minute.

La Montreal, Klaus Dibiasi era convins de un lucru: Greg Louganis va fi succesorul său. La Moscova, în 1980, americanul trebuia să fie regele trambulinei și al platformei. Italianul ar fi avut probabil dreptate ... dacă Războiul Rece nu s-ar fi reluat la sfârșitul deceniului, dacă URSS nu ar fi invadat Afganistanul, dacă Statele Unite și Jimmy Carter, ca măsură de represalii, nu ar fi boicotat Jocurile Olimpice din Rusia.

Prin urmare, Louganis a trebuit să aștepte până în 1984 pentru a se răzbuna. Dar din 1982, la mondialele din Guayaquil, el avea deja pământul la picioare, ca nimeni înaintea lui. La proba de trei metri, ar fi putut sări peste ultimul său salt, care ar fi fost totuși unul sacru. A obținut 92,07 puncte. A fost însă cel mai bun salt al său din competiți? Nu. La 10 metri, una dintre săriturile sale i-a adus un 10 de la toți cei șapte judecători, atingând perfecțiunea.

"Jurnaliștii mi-au cerut să compar performanța mea cu cea dintr-un alt sport. Aș spune că este ca și cum ați ajunge la 9,15 metri la săritura în lungime sau ați alerga cei 100 de metri în 9,50", spunea Ron O'Brien, antrenorul lui Louganis. Jocurile Olimpice din Los Angeles din 1984 au fost marcat de Carl Lewis și de cvadrupla sa excepțională, de Mary-Lou Retton, de cinci ori medaliat la gimnastică, dar și de Greg Louganis.

În vârful formei sale, californianul a semnat o primă dublă la olimpiadă. La 3 metri, a trecut bariera de 700 de puncte în finală, record absolut la o Olimpiadă. La 10 metri a marcat o premieră istorică. Acest sport nu -sa ridicat niciodată la un asemenea nivel. "Nu cred că era posibil să o fac mai bine de atât!”, va recunoaște el, mult mai târziu.

După LA, Greg Louganis s-a gândit să renunțe. Și apoi, Ron O'Brien l-a convins să meargă mai departe spre Seul. A obține încă o dublă în Seul l-ar plasa în casta nemuritorilor. Dar anul 1988 i-a schimbat viața în proporții nebănuite.

Cu șase luni înainte de Jocurile Olimpice este testat pozitiv la HIV. În plin deceniu care a coincis cu izbucnirea pandemiei, Greg Louganis a acuns mult timp subiectul sub covor. Dar în luna martie, nu mai putea să dea înapoi. Era testat seropozitiv. Șocul veștii se potrivea doar cu perspectiva unei vieți care se va încheia. Louganis se imagina condamnat la moarte. Dar medicul lui, o rudă, îl sfătuiește să nu renunțe. Iar el a continuat, pentru a merge la Olimpiadă.

Când Greg Louganis a ajuns în Coreea de Sud, el a analizat, împreună cu antrenorul său, avantajele și dezavantajele. Se confrunta cu o dilemă imposibilă. Dacă vorbea înseamna că renunță. Pentru că dacă Louganis dezvăluia că este pozitiv la HIV, ar fi fost exclus de la Jocurile Olimpice.

Dar a rămâne tăcut înseamnă a purta o responsabilitate nemăsurată. În 2021, știm că riscurile de contaminare sunt infime. Dar în anii 80, nu era atât de ușor. În calificări a ratat și s-a lovit din nou cu capul de platformă. Jena de a fi eșuat în fața întregii lumi era imensă. Americanul sângera. A ieșit din apă, și-a acoperit rana și a plecat să o coase. În fața medicului care îl îngrijea, nu a îndrăznit să spună nimic. Nu înainte de a fi complet sigur că nu a pus în pericol pe nimeni, Louganis a mers mai departe și a câștigat în cele din urmă. La fel ca întotdeauna.

Până în mijlocul anilor 90, Greg Louganis și-a păstrat secretul. Identitatea sexuală și faptul că suferea de SIDA au fost o povară purtată pe umeri foarte mult timp. Dar apoi, cu mentalitățile colective în schimbare, și-a spus că era timpul să facă totul public.

Apariția la Jocurile Gay în 1994 a fost un prim pas. Publicarea autobiografiei sale, „Breaking The Surface”, a fost următoarul. Cartea va rămâne în fruntea listei bestsellerurilor din New York Times timp de cinci săptămâni. Louganis își dezvăluie, de asemenea, îndoielile, copilăria dificilă, încercările de sinucidere, dependența de droguri din adolescență, relațiile sale toxice cu tovarășii săi și violul a cărui victimă a fost. Cartea a scos la iveală că Louganis a fost mult mai fericit în apă decât pe uscat.

De când s-a retras din sport, Greg Louganis și-a scris biografia, a antrenat sportivi, a servit ca mentor al echipei americane, s-a îndrăgostit de spectacolele de câini, dar, mai presus de toate, a devenit una dintre principalele figuri în lupta împotriva discriminării.

Americanul luptă acum pentru ca viața tinerilor homosexuali, a persoanelor seropozitive, a minorităților discriminate să nu semene cu experiențele prin care a trecut în prima parte a existenței sale.