#DORdeSPORT Ziua "Z" a Jocurilor Olimpice: Helsinki, Moscova și Atlanta, la unison

Această coincidență ne permite să privim analitic și să înțelegem mai bine ce s-a schimbat în 44 de ani în sportul olimpic.

Atlanta 1996 a fost prima ediție a Jocurilor Olimpice la care s-a depășit pragul de 10.000 de sportivi participanți. Potrivit datelor colectate într-o vastă enciclopedie a olimpismului de David Wallechinsky și Jaime Loucky, la Atlanta au concurat 10.310 sportivi, față de 4.879 - câți fuseseră la Helsinki.

Vorbim, practic, la centenarul Jocurilor Olimpice moderne, despre o ediție care standardizează întrecerea zilelor noastre, întrucât CIO și Federațiile Internaționale de specialitate au conturat mai departe criterii de acces ale sportivilor - reprezentate de bareme și concursuri de calificare, pentru a se asigura, practic, că numărul participanților se va înscrie în general între 10.000 și 11.000 de sportivi, pentru a menține sustenabilitatea evenimentelor. Începând cu Atlanta, doar la Rio s-a depășit limita de 11.000 de sportivi, numărul acestora necoborând niciodată sub 10.000.

URSS a primit 5.217 sportivi, contextul politic determinând o scădere clară în reprezentativitatea națiunilor (doar 80 de națiuni participante, după ce în Mexic și Germania fuseseră peste 110 țări prezente). Statele Unite au declanșat un boicot, după ce URSS invadase Afganistanul, în 1979.

Absente doar la ediția inaugurală a Jocurilor Olimpice moderne, în 1896, femeile au câștigat teren constant la competiția supremă. În 1952, femeile aveau o pondere de 10,6% în rândul participanților, în timp ce la Atlanta prezența femeilor atingea 34,1%. La ediția 2016, de la Rio, numărul sportivelor s-a apropiat mult de cel al bărbaților, procentajul final fiind 45% - 55%.

Competiția sportivă supremă a ajuns în premieră în 1980 în Europa de Est.

România trimitea pentru prima, dar și pentru ultima dată, o delegație de peste 200 de sportivi (mai exact - 239 sportivi, potrivit arhivelor COSR), încheind întrecerea pe locul șase în clasamentul pe națiuni al medaliilor.

Moscova 1980 marchează totodată ultima ediție a Jocurilor Moderne fără sportivi chinezi. Între 1932 și 1948, Republica China trimisese un total de 86 de sportivi la Jocurile Olimpice. După Războiul Civil Chinez, la Helsinki, în 1952, un singur sportiv chinez a luat start în întrecerea olimpică. Contorul de medalii rămăsese însă la 0. Disputa cu Taiwan, pentru dreptul de utilizare al numelui de “China”, a dus la decizia celei mai mari țări din Asia de a boicota Jocurile Olimpice, până la Moscova 1980 inclusiv. Patru ani mai târziu, la Los Angeles, China își revendica locul între marile puteri ale sportului, cucerind 32 de medalii, dintre care 15 de aur, prin care ajungea la poalele podiumului în clasamentul pe națiuni, pe locul 4. Ulterior, ultima ediție a JO care a pornit pe data de 19 iulie, Atlanta, a fost cea din urmă la care China a ratat podiumul în clasamentul pe națiuni (a atins maximul la Beijing, unde a urcat pe primul loc, cucerind exact 100 de medalii).

După apariții sporadice și mai mult conjuncturale, asumate pe cont propriu de sportivi, Helsinki 1952 reprezintă momentul în care România a devenit o prezență stabilă la Jocurile Olimpice. În Finlanda, tricolorii s-au întors acasă cu patru medalii (1 aur, 1 argint, 2 bronz). Moscova 1980, cu 25 de medalii (6 - aur, 6 - argint, 13 - bronz), avea să fie preambulul perfect pentru cea mai bună prestație a României la Jocuri, în 1984 - la Los Angeles, unde tricolorii au câștigat 53 de medalii, 20 de titluri și un fabulos loc 2 la “general”, rezultat neegalat și, destul de evident, neegalabil în viitorul apropiat. Atlanta, cu 20 de medalii, reprezenta păstrarea statutului de națiune puternică, pe care România avea să îl piardă după Atena 2004.

La Moscova, România a avut stele de calibru: Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Toma Simionov, Vasile Dîba, Ștefan Birtalan, Radu Voina. La Atlanta a strălucit prin Elisabeta Lipă, Simona Amânar, Laura Badea, Gabriela Szabo, Marius Urzică, Leonard Doroftei sau Nicu Vlad.

După 1992, CIO a luat decizia de a decala cu doi ani Jocurile Olimpice de iarnă față de cele de vară. Astfel, după ce la primele ediții ale Jocurilor moderne, până în 1924, sporturi de iarnă precum patinaul artistic, patinajul viteză și hocheiul fuseseră incluse printre competițiile olimpice de vară, în 1996, distanțarea celor două paliere devenea definitivă.

1. Cehoslovacul Emil Zatopek a devenit primul sportiv din istoria JO care obținea, la o singură ediție, aur la 5.000 m, 10.000 m și maraton. Dacă pe distanța intermediară, de 10 km, Zatopek își apăra, practic, titlul, despre maraton trebuie spus că sportivul dădea lovitura în chiar prima sa cursă oficială pe distanță. Pentru ca euforia în familia Zatopek să fie totală, soția lui Emil, Dana, a câștigat aurul la aruncarea suliței.

2. Daneza Lis Hartel a fost una dintre primele femei care au primit permisiunea de a concura la Jocurile Olimpice împotriva bărbaților. Mai mult, deși poliomielita o lăsase paralizată de la genunchi în jos, pe când avea doar 23 de ani, Hartel a câștigat argintul în concursul ecvestru de dresaj.

3. La Moscova, rusul Alexander Dityatin le-a oferit conaționalilor un record fabulos: a câștigat medalie în toate cele opt probe ale gimnasticii masculine (aur cu echipa, invidual compus și inele, argint la cal, sărituri, paralele și bară, plus bronz la sol). Dityatin stabilea recordul absolut pentru cele mai multe medalii câștigate la aceeași ediție a Jocurilor, doar Michael Phelps reușind să îl egaleze, în 2004 și 2008.

4. La Atlanta, Carl Lewis câștiga pentru a patra oară titlul olimpic la lungime, urcând totalul medaliilor sale de aur la nouă. Deși americanul și-ar fi dorit o prezență și în ștafeta de 4X100 m, conaționalii nu i-au oferit poziția dorită.

5. Atlanta 1996 a adus și un record inedit: la yachting, austriacul Hubert Raudaschl - în vârstă de 54 de ani, devenea primul om cu nouă participări la Jocurile Olimpice. Ulterior, a fost egalat de Afanasijs Kuzmins (tir) și depășit de canadianul Ian Millar (echitație).