Jocurile Olimpice de Iarnă PyeongChang 2018: Ziua 1

DeGetty Images

Actualizat 10/02/2018 la 23:25 GMT+2

Cinci medalii de aur au fost puse în joc și câștigate în ziua întâi a Jocurilor Olimpice de la PyeongChang.

Silver medalist Marit Bjoergen of Norway, gold medalist Charlotte Kalla of Sweden and bronze medalist Krista Parmakoski of Finland pose during the Medal Ceremony for the Cross-Country Skiing Ladies' 7.5km + 7.5km Skiathlon

Credit imagine: Getty Images

Jocurile Olimpice au început cu adevărat, primele medalii puse în joc fiind câștigate sâmbătă. Suedeza Charlotte Kalla a reușit să obțină a treia medalie de aur a carierei sale, câștigând proba de schiatlon feminin în fața lui Marit Bjorgen și finlandezei Krista Parmakoski. Cu argintul la gât, norvegianca Bjoergen a devenit cea mai medaliată sportivă din istoria Jocurilor Olimpice de Iarnă.
La biatlon, proba de sprint feminin a fost câștigată de reprezentanta Germaniei, Laura Dahlmeier. Cu treceri fără greșeală prin poligon, aceasta a urcat pe prima treaptă a podiumului și va avea o șansă mare să câștige și proba de urmărire ce va urma peste câteva zile. Marte Olsbu și Veronika Vitkova au fost surprinzătoare medaliate pe locurile 2 și 3 pentru Norvegia, respectiv Republica Cehă. Românca Eva Tofalvi s-a clasat a 81-a la finalul probei, ratând câte două ținte la fiecare trecere prin poligon și totodată calificarea pentru proba de urmărire.
Săriturile cu schiurile au oferit la rândul lor primele medalii la PyeongChang, iar pe trambulina normală Andreas Wellinger a cucerit aurul pentru Germania. Tânărul nu și-a putut stăpâni emoțiile la finalul concursului, câștigând în fața norvegienilor Johann Andre Forfang și Robert Johansson după o săritură excelentă în manșa secundă.
Finala probei de patinaj viteză pe pistă scurtă, 1.500m masculin, a adus bucurie gazdelor. Sud-coreeanul Hyojun Lim a câștigat medalia de aur în urma unei finale spectaculoase la finalul căreia Sjinkie Knegt din Olanda a obținut argintul. Bronzul i-a revenit Sportivului Olimpic din Rusia, Semen Elistratov.
Nu în ultimul rând, Olanda a reușit să acapareze podiumul în proba feminină de 3.000m patinaj viteză. Carlijn Achtereekte a cucerit aurul, fiind puțin mai rapidă decât compatrioatele sale Ireen Wust și Antoinette de Jong, care au urcat alături de ea pe un podium în întregime portocaliu.
Turneul feminin de hochei pe gheață a început cu victoria la limită a Suediei în fața Japoniei (2-1), în timp ce Elveția nu a avut probleme cu selecționata combinată a Coreei, pe care a învins-o cu 8-0.
Tot sâmbătă s-a desfășurat și prima parte a probei masculine de sanie, unde românii Andrei Turea și Valentin Crețu au evoluat. Cei doi se află pe pozițiile 26 și 33 după primele două manșe ale unui clasament condus de germanul Felix Loch. Duminică au loc ultimele două manșe, care vor stabili clasamentul final al probei.
***
Tot duminică au loc noi competiții interesante în diverse discipline sportive. Coborârea masculină (schi alpin) este una dintre cele din prim-plan, în timp ce schiatlonul (schi fond) și sprintul (biatlon) își vor cunoaște campionii masculini după probele feminine de sâmbătă. Probele de slopestyle (snowboard), 5.000m masculin (patinaj viteză) și sanie masculin vor decerna celelalte medalii de duminică și pot fi văzute în direct pe canalele Eurosport.
***
Program complet de transmisiuni (* indică medalii în joc):
* Eurosport 1 - 02:40 - Snowboard - Slopestyle masculin
* Eurosport 1 - 04:00 - Schi Alpin - Coborâre masculin
Eurosport 1 - 05:30 - Patinaj Artistic - Proba pe Echipe - Programul Scurt feminin
Eurosport 1 - 06:45 - Patinaj Artistic - Proba pe Echipe - Programul Liber perechi
* Eurosport 1 - 08:15 - Schi fond - Schiatlon masculin
Eurosport 2 - 09:30 - Hochei pe Gheață - Runda preliminară feminin - Finlanda v SUA
* Eurosport 1 - 10:05 - Patinaj Viteză - 5.000m masculin
Eurosport 2 - 12:00 - Ceremonia de Decernare a Medaliilor
* Eurosport 1 - 13:05 - Biatlon - Sprint masculin
Eurosport 2 - 14:00 - Hochei pe Gheață - Runda preliminară feminin - Canada v Sportivii Olimpici din Rusia
* Eurosport 1 - 14:45 - Sanie - masculin - Manșa 4
***
Jocurile Olimpice de Iarnă sunt transmise pe Eurosport 1, Eurosport 2 și Eurosport Player. Analiza competițiilor de la PyeongChang poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Eurosport, în cadrul emisiunii Stream Team, în fiecare luni și joi seară.
UPC este sponsorul transmisiunilor Jocurilor Olimpice de Iarnă de pe Eurosport. Dacă ai ratat o competiție, o poți revedea, timp de 7 zile, cu funcția Replay a mediaboxului Horizon. Iar cu aplicația Horizon Go pentru smartphone sau tabletă, te bucuri de competiții live sau în reluare, pe orice device.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo