Doi jurnalişti sportivi, excluşi de la conferinţa de presă a Federaţiei germane de patinaj. Ce s-a întâmplat la JO
Publicat 26/02/2026 la 14:42 GMT+2
Jurnaliştii sportivi germani Hajo Seppelt şi Joerg Mebus au fost excluşi de la o conferinţă de presă organizată de Federaţia germană de patinaj şi short-track (DESG), joi, potrivit unei scrisori recepţionate de DPA.
Germania a avut o ediţie de JO de uitat, iar short-trackul nu a făcut excepţie
Credit imagine: Getty Images
Cei doi jurnalişti au avut o contribuţie la realizarea reportajului televiziunii germane ARD care a denunţat neregularităţi la DESG şi o relaţie tensionată între unii sportivi şi conducerea federaţiei înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026.
Conferinţa de presă avea rolul să clarifice alegaţiile din reportajul televiziunii ARD.
Asociaţia Jurnaliştilor Sportivi Germani (VDS) a comunicat că această excludere este o încălcare clară a libertăţii presei.
''Comunitatea voastră este finanţată din bani publici şi vrem să vă reamintim empatic de responsabilitatea pe care acest fapt o implică'', se arată în mesajul VDS transmis într-o altă scrisoare, consultată de asemenea de agenţia DPA.
Scrisoarea subliniază că se opune vehement oricărei încercări de a reglementa jurnalismul sportiv critic.
Concurentul olimpic Fridtjof Petzold a criticat recent DESG şi a acuzat federaţia de comportament neprofesionist.
Germania nu a obţinut nicio medalie la patinaj la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina.
''Foarte multe familii, aş spune, îşi aduc pur şi simplu oamenii lor în interior'', le-a declarat el jurnaliştilor.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo