Lovitură grea pentru Franţa! Real Madrid spune "nu" Jocurilor Olimpice. Şansa cea mare a lui Messi?

Cristian Mihală

Publicat 15/03/2024 la 12:39 GMT+2

Clubul spaniol Real Madrid a trimis o scrisoare Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF) pentru a o avertiza că niciunul dintre jucătorii săi nu va fi autorizat să participe la Jocurile Olimpice de la Paris, din această vară, informează L'Equipe.

Kylian Mbappé en conférence de presse avec l'équipe de France ce vendredi

Credit imagine: Getty Images

Decizia madrilenilor este valabilă pentru întregul lot de jucători, nu doar pentru cei francezi, adaugă ziarul sportiv din Hexagon, care subliniază că, în aceste condiţii, visul olimpic al starului Kylian Mbappe, viitorul recrut al lui Real Madrid, pare să se spulbere.
"Nu eu decid, ci angajatorul meu, el va avea ultimul cuvânt. Dacă angajatorul meu nu va vrea să particip, nu o voi face", a precizat Mbappe, căpitanul Les Bleus, în luna noiembrie 2023, în cadrul unei conferinţe de presă a selecţionatei Franţei.
"Am ajuns într-o etapă a vieţii mele în care nu mai vreau să forţez lucrurile. Dacă voi fi lăsat să fac asta, voi merge cu mare plăcere la JO, dar dacă nu se poate, voi înţelege", declara în luna ianuarie starul francez, în vârstă de 25 de ani, pentru revista GQ în ianuarie anul trecut.
Kylian Mbappe, aflat la final de contract cu Paris Saint-Germain, urmează să participe la EURO 2024 din Germania, între 14 iunie şi 14 iulie, înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Paris, pe 26 iulie, competiţie la care fiecare echipă participantă poate alinia doar trei jucători cu vârsta mai mare de 23 de ani.
În lotul echipei Real Madrid se mai află alţi trei fotbalişti francezi, Ferland Mendy, Eduardo Camavinga şi Aurelien Tchouameni.
În urmă cu câteva zile, cotidianul Le Parisien anunţa că antrenorul selecţionatei olimpice a Franţei, fostul atacant Thierry Henry, ar dori ca Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Oilvier Giroud (AC Milan) şi Kylian Mbappe să fie cei trei jucători de peste 23 de ani din lotul echipei sale pentru JO 2024.
Franţa a câştigat o singură dată titlul olimpic la fotbal, în 1984, la Los Angeles, după o finală cu Brazilia, 2-0, disputată pe Rose Bawl (Pasadena), în faţa a 101.000 de oameni. Acum, specialiştii îi vedeau pe "cocoşi" mari favoriţi, dar absenţa vedetelor de la Real Madrid ar putea schimba dinamica turneului olimpic.

Messi, aur olimpic? Argentina pare marea rivală a Franţei la Paris

Campioana olimpică în exerciţiu e Brazilia, care s-a impus în ultimul act la Tokyo în faţa Spaniei. Din formaţia selecao au făcut parte în 2021 Douglas Luiz, Richarlison, Bruno Guimaraes, Antony, Martinelli sau Dani Alves. Selecao nu s-a calificat pentru Paris, pierzând meciul decisiv cu Argentina, formaţie care are două titluri olimpice, ambele în istoria recentă: Atena 2004 (cu Mascherano, Saviola sau Tevez în echipă în echipă) și Beijing 2008 (Mascherano, Messi, Di Maria, Riquelme, Lavezzi sau Aguero formau atunci poate cea mai puternică formație din istoria Jocurilor Olimpice).
Odată cu obținerea biletelor de către "pume", se pune problema participării lui Lionel Messi la JO, această putând fi ultima mare competiție din cariera super-starului din America de Sud. Leo și-a manifestat intenția de a reveni la Paris, pentru JO, alături de bunul său prieten Di Maria, dar o decizie oficială va fi luată în săptămânile următoare.
Federația de la Buenos Aires a anunțat că ar fi o onoare ca cei doi fotbaliști să decidă să evolueze, dar a menționat că nu va face presiuni suplimentare, decizia urmând să le aparțină în totalitate jucătorilor.
Jocurile Olimpice de la Paris încep pe 26 iulie și vor fi la Eurosport și în aplicația Eurosport!
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo