Ministerul Tineretului şi Sportului a început un audit financiar la federaţiile naţionale olimpice, prin care va fi analizată activitatea acestora din ultimii doi ani, a anunţat, luni, ministrul Eduard Novak.
"Am demarat un audit financiar şi sportiv la federaţiile sportive naţionale olimpice, care va analiza activitatea din ultimii doi ani, pe mai multe planuri: modul de angajare a finanţărilor din diferitele surse şi modul în care s-au derulat contractele de finanţare, modul de administrare a bazelor sportive şi gradul de realizare a obiectivelor propuse. Ultimele ediţii ale Jocurilor Olimpice au adus rezultate nesatisfăcătoare, iar viitorul trebuie gândit şi planificat corect şi atent, pentru ca această realitate să se schimbe", a scris Novak pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Eduard Novak a început un audit financiar la federaţiile naţionale olimpice

Beijing 2022
BEIJING 2022: CARE SUNT CELE MAI BUNE 10 MOMENTE OLIMPICE ALE Germaniei
ACUM O ORĂ
Prin acest audit, ministrul speră să identifice cauzele nereuşitelor şi schimbările care ar trebui făcute la anumite federaţii sportive.
"Concluziile raportului de audit vor oferi informaţii şi indicaţii privind cauzele nereuşitelor şi schimbările pe care trebuie să le implementăm pentru a corecta situaţia. Alături de rezultatele consultărilor cu stakeholderii, precum şi de restul datelor colectate deja, ţinând cont de modelele de bune practici de la nivel european şi de obiectivele pe care ni le propunem, Strategia Naţională pentru Sport va integra toate aceste elemente şi va da direcţia de dezvoltare pentru următorii 10-12 ani. Strategia Naţională pentru Sport va însemna un restart al acestui domeniu, cu o abordare nouă, profesionistă, care să eficientizeze atât organizarea şi funcţionarea tuturor structurilor şi entităţilor implicate, cât şi metodele de finanţare sau pregătirea specialiştilor", a adăugat Novak.
Doar două federaţii au reuşit să obţină medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Federaţia Română de Canotaj (3) şi Federaţia Română de Scrimă (1). Cu 4 medalii obţinute la JO de la Tokyo, România a încheiat competiţia pe locul 46 în clasamentul general.
Sursa: Agerpres
Beijing 2022
BEIJING 2022: CARE SUNT CELE MAI BUNE 10 MOMENTE OLIMPICE ALE Italiei
ACUM 2 ORE
Beijing 2022
BEIJING 2022: CARE SUNT CELE MAI BUNE 10 MOMENTE OLIMPICE ALE Suediei
ACUM 2 ORE