Vis la Paris 2024 | Naţionala de polo a României merge la Jocurile Olimpice 2024! Anunțul miraculos primit de tricolori

Naţionala de polo a României a obţinut o calificare miraculoasă la Jocurile Olimpice 2024. Tricolorii au profitat de retragerea Africii de Sud, România fiind prima de sub linie, pe locul 10, pe 9 fiind SUA, care deja obținuse calificarea.

Naționala României la Polo. Credit foto: Facebook, FRP

Credit imagine: Facebook

România a primit o veste extraordinară azi, la două zile după înfrângerea cu SUA de la Campionatul Mondial de polo pe apă de la Doha. World Aquatics, fosta FINA, a decis azi, în ultima zi a Campionatului Mondial de polo de la Doha, să acorde României ultimul loc de participare la Jocurile Olimpice de la Paris.
picture

Vis la Paris 2024 - Naționala de polo a României merge la Jocurile Olimpice

Credit imagine: Eurosport

Bucură-te de performanță alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport din drumul spre Paris.
Cum e posibil? Ei bine, Africa de Sud s-a retras, iar România ocupa locul 10, a doua sub linie, însă pe locul 9 se afla SUA, echipă deja calificată la Jocurile Olimpice. Aceasta va fi prima participare a naţionalei de polo a României la Jocurile Olimpice după 12 ani.

Vis la Paris 2024 | Echipa națională de polo a României merge la Jocurile Olimpice

Prezent în Qatar, Alexandru Matei, președintele Federației Române de Polo, a confirmat vestea uriașă primită de tricolori: "Sunt incredibil de fericit și vreau să-i felicit pe băieți și întregul staff tehnic pentru extraordinara performanță", a declarat Alexandru Matei pentru Sport.ro.
Naţionala masculină a României s-a clasat pe locul 10 la Campionatul Mondial de polo pe apă de la Doha, după ce a fost învinsă de formaţia Statelor Unite cu scorul de 13-9 (5-2, 2-2, 3-4, 3-1), joi, într-un meci pentru poziţiile 9-10. Tricolorii s-au clasat pe locul 8 la Campionatul European din Croaţia, luna trecută. Cea mai bună clasare a României la Campionatul Mondial este locul 5 (1975), dar precedenta sa participare datează din 2013 (locul 13).
Franţa, Ungaria, Grecia, Spania, Japonia, SUA, Australia şi Africa de Sud erau deja calificate la JO 2024, dar România va înlocui Africa de Sud la competiția așteptată de toată lumea în această vară, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport. Primele patru clasate la Mondial, care nu sunt deja calificate la Jocurile Olimpice din 2024, au obţinut biletele pentru Paris: Serbia, Muntenegru, Croaţia şi Italia.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și pe aplicația Eurosport în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo