#OlimpiciDeLegendă | Iosif Sîrbu, primul campion olimpic din istoria sportului românesc

Iosif Sîrbu s-a născut la 21 septembrie 1925 la Șibot, județul Hunedoara, astăzi localitatea aflându-se în județul Alba.

A început să practice tirul sub îndrumarea tatălui său Dănilă Sîrbu, armurier la poligonul de tir al Academiei Naționale de Educație Fizică, potrivit COSR. A câștigat Cupa Bucureștiului, la 14 ani, la arma sport, cinci focuri, poziția culcat.

În 1946 a câștigat titlul național de tir la arma liberă poziția în picioare. Legitimat la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, a reușit să strângă peste 50 de titluri de campion național, fiind deținătorul a numeroase recorduri naționale.

În 1952, la Jocurile Olimpice de la Helsinki țintea punctajul maxim, respectiv 400 de puncte, realizat la nivel mondial de sportivul american Jackson, potrivit volumului "Campionii Secolului XX" (Editura Fundația Rompres, București, 2000). Poligonul Malmi găzduia întrecerea olimpică la tir, poziția culcat. Nume sonore ale disciplinei olimpice se reuneau la start pentru adjudecarea medaliei olimpice, printre acestea finlandezul Mantari și rusul Boris Andreev.

Mult mai târziu avea să declare pe marginea momentului olimpiadei de la Helsinki: "Mi-am spus, în gând, să le arăt cine suntem că nu prea auziseră de noi". A reușit 33 de focuri în centrul țintei, spre deosebire de 28 ale rusului Boris Andreev. A reușit cele 400 de puncte atât de mult țintite.

Pentru prima dată, imnul național al României se auzea la o ediție a Jocurilor Olimpice. La 27 de ani, Iosif Sîrbu aducea primul aur olimpic obținut de un sportiv român. Reușita lui Iosif Sîrbu a umplut de bucurie pe tatăl său, care-i fusese primul antrenor din carieră, punându-i arma de tir în mâini, potrivit Agerpres.

Efortul consistent depus în timpul antrenamentelor și competițiilor avea să-i afecteze ochiul drept, medicii l-au sfătuit să renunțe pentru a nu-și periclita vederea, conform COSR. Dârzenia-i caracteristică a fost motorul care l-a propulsat să meargă mai departe și să caute soluții.

Pe fondul lipsei de informații și a accesului restrâns la posibilitățile de a găsi soluții în țară, a scris prietenului său, finlandezul Pauli Aapeli Janhonen, cu care legase o prietenie la concursurile mondiale de la Oslo, și a reușit să realizeze un dispozitiv, care ulterior avea să fie și brevetat de Statele Unite în 1955, prin care muta viziera de la ochiul drept la ochiul stâng.

Izvor de încurajare în demersul său l-a reprezentat situația sportivului maghiar Takacs care în urma unui accident în care și-a pierdut mâna dreapta s-a antrenat să poată trage cu mâna stângă. În 1956 la Olimpiada de la Melbourne a ocupat locul 5 la 50 de metri pușcă poziția culcat, precum și locul 7 la 50 de metri pușcă la trei poziții, potrivit COSR.

În 1957 avea să câștige Internaționalele României cu 1.776 puncte și competiția internațională organizată la Kiev. La Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 ocupă locul 12 la pușcă 50 de metri poziția culcat. În 1961, la 40 de ani, ocupă locul 4 la Campionatele Mondiale de la Cairo.

Simultan activității competiționale, a fost instructor și antrenor de tir în perioada 1949-1964, fiind component al colectivului de antrenori al Clubului Sportiv al Armatei Steaua. A activat și în cadrul catedrei de tir a Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport. În 1963 își încheie activitatea competițională cu un titlu național. A fost Maestru Emerit al Sportului.

La 23 septembrie 1964, în poligonul de la Tunari, cere un pistol de calibru mare cu butoi. Cu puțin timp înaintea orelor prânzului, se încheia tragic viața primului sportiv român medaliat cu aur la Jocurile Olimpice - cel care descria competiția de tir drept "catedrală a sportului".

La 26 septembrie 1964 a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Civil. I-a avut alături pe toți colegii trăgători. În localitatea natală, Șibot, mărturie permanentă peste timp generațiilor viitoare, se află bustul primului campion olimpic al României - Iosif Sîrbu.