Organizatorii JO de iarnă din 2030 se reunesc joi cu obiectivul de a depăşi criza de guvernanţă
Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030 din Alpii francezi (COJOP) se întâlnesc joi pentru a "reconstrui" un comitet de organizare împovărat de luni de criză, bazându-se pe o organigramă remaniată şi o funcţionare mai puţin centralizată pentru a da un impuls proiectului, informează AFP.
Steagul olimpic a ajuns în posesia Franței, următoarea gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă
Sursa video: Eurosport
Prim-ministrul francez Sebastien Lecornu a avut o intervenţie la televiziune pe acest subiect la sfârşitul lunii februarie: "Fiecare să fie pe poziţia sa şi să tragem cu toţii în aceeaşi direcţie pentru a ajunge acolo în 2030", a declarat acesta la Albertville, unde delegaţia franceză era sărbătorită după succesele sale de la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina.
Ca un aspect foarte negativ pentru imagine - exact în mijlocul Jocurilor Olimpice din Italia - organizatorii Jocurilor Olimpice din 2030 din Alpii francezi au anunţat "dezacorduri insurmontabile" între Edgar Grospiron, preşedintele comitetului de organizare, şi directorul general al acestuia, Cyril Linette.
Acesta din urmă a părăsit COJOP la sfârşitul lunii februarie, fiind a patra plecare dintr-o serie sumbră care a început cu demisia în decembrie a directoarei de operaţiuni, Anne Murac, urmată de cea a directorului de comunicare Arthur Richer, apoi a preşedintelui comitetului de remunerare Bertrand Meheut, fost preşedinte al grupului Canal+.
"După faza critică pe care am trecut-o, biroul consiliului executiv de joi ar trebui să permită părţilor interesate - guvern, regiuni gazdă, comitete olimpic şi paralimpic - să adopte o serie de decizii privind organigrama şi organizarea COJOP", a rezumat ministrul Sporturilor, Marina Ferrari, după şedinţa anterioară.
O misiune de inspecţie guvernamentală este în desfăşurare privind gestionarea şi funcţionarea COJOP, în paralel cu o "misiune de sprijin" condusă de fostul director general al Comitetului Paris-2024, Etienne Thobois, care urmează să îşi prezinte "recomandările operaţionale" joi.
Înlocuirea lui Cyril Linette va fi, de asemenea, pe ordinea de zi, cu o analiză iniţială a numelor candidaţilor propuşi de o agenţie de recrutare.
Noua organigramă ar trebui să ofere mai multă responsabilitate şi autonomie filialelor locale ale COJOP, prezente pe cei patru poli principali (Savoie, Haute-Savoie, Nisa şi Briançonnais).

Sursa: Agerpres.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)