Eurosport
Ana Bărbosu a dezvăluit cu ce a rămas după Jocurile Olimpice de la Paris 2024! "Asta am învățat"
De
Actualizat 11/10/2024 la 13:19 GMT+3
Ana Bărbosu a participat joi seară la Galei Trofeelor Alexandrion, unde a primit un premiu, la fel ca mai mulți sportivi care au obținut rezultate notabile în acest an. Gimnasta a dezvăluit ce lecții a învățat după cele petrecute la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Acesta este exercițiul care i-a adus Anei Bărbosu medalia de bronz în finala olimpică la sol
Sursa video: Eurosport
Gimnasta Ana Maria Bărbosu a declarat, joi, că ediția din acest an a Jocurilor Olimpice, la care a cucerit cu emoții medalia de bronz la sol, a învățat-o să fie mai stăpână pe ea și să privească întotdeauna înainte.
"Acum am intrat din nou în priză cu antrenamentele și cu școala. Mai ales cu școala, pentru că sunt clasa a XII-a și mă axez mult pe învățat. Cred că Olimpiadă m-a învățat să fiu stăpână pe mine să iau fiecare eveniment cu ce are mai bun de oferit și să privesc înainte.
Emoțiile nu pot să spun că au trecut complet, dar au fost cumva estompate de altele. Acum, fiind ocupată cu învățatul și cu antrenamentele, nu mai am timp să mă gândesc la ce s-a întâmplat", a declarat Ana Bărbosu.
"În privința medaliei, îmi place să iau lucrurile ca fiind ceva ce a trecut, îmi place să privesc spre viitor. Este un rezultat al muncii pe care am depus-o până acum și, în funcție de cât de mult voi putea să dau în continuare în sală și cât timp voi aloca gimnasticii, sper să vină și altele", a mai spus gimnasta, citată de Agerpres.
Ana Bărbosu, medaliată cu bronz la JO de la Paris 2024
Gimnasta Ana Maria Bărbosu a câștigat medalia de bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj al Sportului (TAS), după memoriile făcute de Federația Română de Gimnastică și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obținut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiția pe locul 4. Memoriul depus de FRG și Sabrina Maneca Voinea a fost respins.
Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestație și i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziția a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut și ea contestație pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la sol în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a fost unul dintre laureații Galei Trofeelor Alexandrion, alături de Mihaela Cambei (haltere), Vlad Stancu (înot), Amalia Niță (box), David Cercel (tenis) și Bianca Ifteni (canotaj).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo