Australienii l-au dat afară pe Palfrey, care a încurajat la JO un sud-coreean în detrimentul elevilor săi
Actualizat 06/09/2024 la 11:39 GMT+3
Federaţia australiană de înot a concediat vineri un membru al echipei sale de antrenori pentru că, în detrimentul compatrioţilor săi, a încurajat un înotător sud-coreean în timpul unei probe de la Jocurile Olimpice 2024, în această vară la Paris.
Kim Woo-min en Elijah Winnington
Credit imagine: Getty Images
Antrenorul respectiv, Michael Palfrey, a provocat agitaţie în ţara sa, după ce l-a sprijinit deschis pe sud-coreeanul Kim Woo-min, pe care îl antrenase anterior, împotriva celor doi rivali australieni, în finala de la 400 m liber.
"Sper cu adevărat că va câştiga, dar mai presus de toate sper să înoate bine", le-a spus Palfrey, purtând tricoul echipei australiene, jurnaliştilor sud-coreeni. "Hai Coreea!" a adăugat el.
După ce a calificat comentariile respective drept "anti-australiene", antrenorul principal Rohan Taylor s-a abţinut să-l demită pe Palfrey, spunând că ar fi destabilizat echipa.
Vineri, Federaţia australiană de înot (Swimming Australia) a anunţat în cele din urmă că l-a ''demis pe Michael Palfrey pentru încălcarea contractului său de muncă'', acuzându-l că s-a "discreditat" şi că "a afectat grav reputaţia sa şi a Swimming Australia".
Kim Woo-min a câştigat în cele din urmă medalia de bronz la 400 m liber, în timp ce aurul a revenit germanului Lukas Maertens, iar argintul australianului Elijah Winnington. Celălalt australian care a luat parte la cursă, Samuel Short, a terminat pe locul patru.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo