Chiles, devastată de controversa de la gimnastică! Decizia luată la scurt timp după ce TAS i-a revocat medalia

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a venit cu verdictul final în scandalul de la finala individuală la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În urma deciziei TAS, românca Ana Bărbosu se alege cu medalia de bronz, Sabrina Voinea urcă pe locul patru, în timp ce americanca Jordan Chiles cade pe poziția a cincea. Cea din urmă a luat o decizie radicală la scurt timp după aflarea verdictului.

Jordan Chiles

Credit imagine: Getty Images

Articol de Alexandru Ivan
După audierile TAS care au avut loc sâmbătă dimineața, românca Ana Maria Bărbosu a avut câștig de cauză și a primit o veste uriașă. Gimnasta noastră a reintrat în posesia medaliei de bronz. S-a constatat că Chiles a depus contestația peste termenul de un minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect, fiindu-i luată astfel medalia de bronz și dată româncei, care se întoarce pe podium.

Jordan Chiles, decizie radicală la scurt timp după verdictul TAS

Chiles, asaltată de un val de reacții negative în zilele care au urmat după incidentul din finala de la sol, a luat o decizie drastică la scurt timp după ce a venit verdictul din partea TAS. Sportiva din SUA a anunțat că va lua o pauză de la viața publică și va renunța la rețelele sociale, pentru bunăstarea ei mintală.
"O să-mi iau acest timp și voi renunța la social media pentru sănătatea mea mintală. Mulțumesc!", a scris Chiles, pe Instagram.
Anunțul făcut de Jordan Chiles pe Instagram, la scurt timp după decizia TAS

Anunțul făcut de Jordan Chiles pe Instagram, la scurt timp după decizia TAS

Credit imagine: Instagram

Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv nu este executorie. În urma verdictului, clasamentul final al probei urmează să fie anunțat de Federația Internațională de Gimnastică. În noua ierarhie, cea care câștigă medalia de bronz este românca Ana Bărbosu, pe patru se află Sabrina Voinea, iar americanca Jordan Chiles este "retrogradată" pe locul cinci.
"Federaţia Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan şi Asociaţii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan şi avocaţii Călina Tejan şi Raul Ştefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile şi patru nopţi, vă comunică dispozitivele şedinţei TAS în speţa: FRG, Bărbosu vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică: 1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parţial admisă. 2. Contestaţia formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG şi este determinată ca fiind fără efect. 3. Scorul iniţial de 13,666 acordat atletei Jordan Chiles în finală este reinstituit. 4. Federaţia Internaţională de Gimnastică va determina clasamentul finalei şi va acorda medaliile în concordanţă cu decizia de mai sus. 5. Alte solicitări sunt respinse. FRG, Voinea vs. Federaţia Internaţională de Gimnastică: 1. Cererea înregistrată de FRG şi Sabrina Maneca Voinea este respinsă'', se arată în comunicat.

Contextul controversei de la gimnastică

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).
În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666.
România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo