Covaliu, anunț răsunător despre Sabrina Voinea! Românca ar putea urca și peste Simone Biles în finala olimpică de la sol
De Nicu Savin
Actualizat 08/08/2024 la 12:54 GMT+3
Sabrina Voinea stă cu sufletul la gură în aceste zile, până când va afla dacă nota obținută în finala olimpică de la sol îi va fi mărită, astfel încât să se aleagă cu o medalie. Mihai Covaliu, președintele COSR, este foarte încrezător într-un rezultat pozitiv și a declarat că sportiva noastră ar putea urca chiar pe locul 2, peste legendara Simone Biles, un scenariu totuși greu de imaginat.
Sabrina Voinea, exercițiu SPLENDID în finala olimpică la sol, de la Paris 2024
Sursa video: Eurosport
Sabrina Voinea a revenit în țară după participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, dar gândurile sale sunt îndreptate tot spre capitala Franței. Sportiva noastră a terminat pe locul 5 în finala de la sol, dar exercițiul său va fi rejudecat, iar o mărire a notei cu o zecime de punct i-ar putea aduce medalia de bronz pe care toți specialiștii susțin că o merită.

Lidl Paris
Credit imagine: Eurosport
Bucură-te de Jocurile Olimpice alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport de la Paris 2024.
COSR și Federația Română de Gimnastică au contestat rezultatul și astăzi ar urma ca acest caz să fie judecat de TAS, urmând ca un verdict final să fie anunțat cel târziu duminică, înainte de încheierea oficială a Jocurilor Olimpice. Până azi, oficialii sportului românesc, precum și sportiva și mama sa, au vorbit doar despre o eventuală creștere a notei care să îi aducă medalia de bronz, dar Mihai Covaliu a lansat impoteza că e posibil ca Sabrina să se aleagă chiar cu argint.
Mihai Covaliu, convins că nota Sabrinei Voinea va fi mărită la apel: "Nu știm dacă va bronz, dacă va fi argint..."
Oficial, românca a terminat concursul cu 13.700, fiind depunctată cu o zecime pentru un presupus pas în afara covorului, lucru care nu se vede pe nicio reluare a exercițiului. Fără acea depunctare, Sabrina ar fi primit nota 13.800 și ar fi luat bronz, în fața americancei Chiles Jordan (13.766). Șeful COSR este convins că nota Sabrinei va crește în urma reevaluării și a dar de înțeles că gimnasta noastră ar putea-o depăși chiar și pe Simone Biles, care a terminat pe locul 2.
"Am avut o întâlnire cu președintele FIG, circa 40 de minute am stat de vorbă, domnul Watanabe a spus că va face tot ce este posibil și regulamentele permit pentru ca nota sportivei noastre să fie cea corectă. Mai departe am ales și calea juridică, am informat TAS pentru situația creată. Avem de partea noastră probe video, fotografii care vin în sprijinul a ceea ce cerem noi, și anume că sportiva noastră nu a ieșit în afara suprafeței regulamentare de competiție, iar acel element care se spune că a fost executat în proporție de 80%, iar acel element care se spune că a fost executat corect și trebuie acordată cotația pentru reușita acelui element. Astfel, nota va fi modificată și nu știm dacă va fi bronz, dacă va fi argint, dar suntem siguri că va fi o creștere a notei pe care sportiva noastră a obținut-o.", a delcarat Covaliu pentru euronews.ro.
Trebuie spus că scenariul în care nota Sabrinei crește atât de mult încât să sară și peste Simone Biles e destul de greu de imaginat. Legendara sportivă din SUA a terminat concursul cu 14.133, iar pentru ca Sabrina să treacă peste ea ar trebui să primească o mărire a notei cu aproape jumătate de punct. În plus, pe rezultatele oficiale se vede că românca a primit o depuntare de 0,1 puncte, ceea ce a contestat în timpul concursului. Ulterior, nici sportiva, nici mama sa nu au insinuat că nota gimnastei trebuia să fie cu mult mai mare, reproșându-le arbitrilor doar penalizarea respectivă. Acea zecime de punct, dacă îi va fi acordată, i-ar aduce totuși medalia de bronz.
Pe parcursul Jocurilor Olimpice de la Paris, TAS și-a deschis un birou temporar la Tribunalul din Paris. Orice controversă de genul celei în care e implicată Sabrina Voinea trebuie soluționată în cel mai scurt timp posibil. Cum concursul de la sol e deja încheiat, judecătorii își pot lua timp pentru a analiza în ansamblu situația și a emite un verdict corect. Totuși, procesul trebuie finalizat până cel târziu duminică, deoarece regulamentul prevede că toate cazurile de acest gen trebuie soluționate înainte de încheierea oficială a Jocurilor Olimpice.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/08/08/image-9dedfcc9-bcea-44cb-875d-23d4ad9fe72f.jpeg)
Bonjour, Paris!
Credit imagine: Eurosport
Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo