David Popovici, "sub lupa" experților înainte de Jocurile Olimpice! Finala de 100 m liber, cea mai așteptată de la Paris

David Popovici mai are doar o săptămână de așteptat până când va intra prima dată în bazin la Jocurile Olimpice de la Paris. Americanii de la Swimming World Magazine au alcătuit un top al celor mai așteptate finale din capitala Franței, iar cea de la 100 m liber a fost pusă pe primul loc. Experții se așteaptă la o luptă epică pentru medalii, iar Popovici și Pan Zhanle sunt considerați favoriți.

David Popovici

Credit imagine: Getty Images

Jocurile Olimpice de la Paris vor începe în mai puțin de o săptămână, iar competițiile de înot sunt reprezintă unul dintre marile puncte de atracție. Toată România speră că David Popovici va prinde o formă de zile mari în capitala Franței și va urca pe podium la 100 și 200 de metri liber sau măcar la una dintre aceste probe, așa cum a subliniat și Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Românul are deja experiența unei ediții de Jocuri Olimpice, el participând și acum 3 ani la Tokyo, dar atunci era doar un puști promițător, iar acum este un adevărat star al înotului mondial. Jurnaliștii de la Swimming World Magazin, cea mai prestigioasă publicație dedicată natației din lume, a alcătuit un top 10 al celor mai așteptate finale de la Jocurile Olimpice, iar cea de 100 m liber masculin a fost pusă pe prima poziție.
Experții au subliniat că la edițiile precedente lupta pentru medalii în "proba regină" a înotului a fost una acerbă, dar se așteaptă ca finala din acest an să fie cea mai rapidă din istorie, asta pentru că David Popovici și chinezul Pan Zhanle, deținătorul recordului mondial (46,80 secunde - stabilit la Mondialele de la Doha din februarie) au arătat o formă deosebită în ultima perioadă.
"Într-o finală olimpică la 100 m liber masculin, așteptați-vă la un final dramatic. Aceasta a fost realitatea de zeci de ani, cel mai recent, Caeleb Dressel învingându-l pe Kyle Chalmers cu doar șase sutimi pentru aur la Tokyo...
Cursa din acest an va fi la fel de echilibrată și probabil cea mai rapidă finală de până acum. La Tokyo, Dressel și Chalmers erau amândoi în căutarea recordului mondial (46.91 pe care Cesar Cielo l-a stabilit în 2009, în era costumelor poliuretane. Au terminat la mică distanță, dar de atunci, David Popovici și Pan Zhanle au revoluționat această probă.", au notat specialiștii sursei citate.

Popovici, Zhanle și Chalmers, marii favoriți la podium la 100 m liber, la Jocurile Olimpice de la Paris, în viziunea experților

În continuare au fost prezentate performanțele lui David Popovici și Pan Zhanle la 100 de metri liberi, iar experții nu exclud ca bătălia dintre cei doi să ducă la o nouă cădere a recordului mondial. Americanii au subliniat totuși că există și alți pretendenți la aur, cel mai periculos adversar pentru Popovici și Zhanle fiind Kyle Chalmers, campionul olimpic din 2016 și campionul mondial de anul trecut de la Fukuoka.
"Popovici a doborât pentru prima dată recordul mondial la Campionatele Europene din 2022, înregistrând timpul de 46.86. Pan a intrat în categoria selectă a celor care au înotat sub 47 de secunde la sfârșitul anului trecut, iar apoi, la Campionatele Mondiale de la Doha din februarie, a înotat 46,80, în primul schimb al ștafetei de 4 x 100 m liber. Popovici s-a luptat puternic în anul de după recordul său mondial, pierzând complet podiumul la Mondialele din 2023, dar pare că se întoarce în formă. A înregistrat 46.88 la recentele Campionate Europene, cu două sutimi în spatele celui mai bun timp al său și la opt de recordul mondial al lui Pan.
Acești tineri de 19 ani sunt așteptați să se întâlnească în finala de la Paris, ambii înotând mai repede ca oricând. Ambii au viteză încă de la început și abilități de 200 de metri, care le permit să-și mențină ritmul până spre final. Ei ar putea face recordul mondial să cadă din nou.
Dar concurența lor pentru aur va fi serioasă, începând cu Chalmers. Australianul, acum în vârstă de 26 de ani, a câștigat anul trecut primul titlu mondial în bazin olimpic din cariera sa, cu un timp de 47.15. Problemele la spate l-au împiedicat să dea totul la probele preolimpice din Australia, dar are șanse foarte mari să ajungă pe podium pentru a 3-a ediție consecutivă.", au adăugat cei de la Swimming World Magazine.
Ceilalți sportivi cotați cu șanse la medalii la 100 de metri liber sunt americanii Jack Alexy și Chris Guiliano, francezul Maxime Grousset, canadianul Josh Liendo, italianul Alessandro Miressi sau maghiarul Nandor Nemeth.

PROGRAMUL LUI DAVID POPOVICI LA JOCURILE OLIMPICE DE LA PARIS 2024

Duminică, 28 iulie
ora 12:00 - 200 m liber masculin (serii)
ora 21:51 - 200 m liber masculin (semifinale)
Luni, 29 iulie
ora 21:40 - 200 m liber masculin (FINALA)
Marți, 30 iulie
ora 12:00 - 100 m liber masculin (serii)
ora 21:30 - 100 m liber masculin (semifinale)
Miercuri, 31 iulie
ora 23:22 - 100 m liber masculin (FINALA)
picture

Bonjour, Paris!

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție va avea loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo