După faptă și răsplată! Olimpicii de aur Cornea și Enache primesc un cadou superb de la Țiriac

Andrei Cornea și Marian Enache s-au încoronat campioni olimpici, joi, la Paris, în proba de dublu vâsle, iar acum vor fi recompensați de Ion Țiriac pentru evoluția lor stelară din ultimul act, care a adus a patra medalie delegației României și a doua de aur, după cea a lui David Popovici, la 200 de metri liber.

Cât de emoționant! Imnul României a răsunat din nou la JO, după aurul cucerit la canotaj

Sursa video: Eurosport

O zi superbă pentru sportul românesc! Canotajul a adus două noi medalii României la Paris 2024. După ce David Popovici a cucerit medaliile de aur și de bronz la probele de 200, respectiv 100 m liber, a venit rândul canotorilor să completeze zestrea României la cea mai importantă competiție sportivă a lumii.
Lidl

Lidl

Credit imagine: Eurosport

Bucură-te de Jocurile Olimpice alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport de la Paris 2024.
Canotorii au început cursa foarte bine și au controlat-o în mare parte, fiind atacați doar de barca Olandei într-o anumită măsură.
Totuși, batavii nu au putut ține pasul cu românii noștri, care au încheiat cursa cu timpul de 6:12.58. Podiumul a fost completat de Olanda (6:13.92) și de Irlanda (6:15.17).
picture

Cornea şi Enache, aur olimpic! Cursă fabuloasă pentru băieţii noștri la Paris

Sursa video: Eurosport

Grație rezultatului extarordinar pe care l-au obținut pentru sportul românesc, cei doi canotori vor fi recompensați pe măsură, așa cum a fost recompensat și David Popovici, primul care a reușit să obțină o medalie de aur la această ediție a Jocurilor Olimpice.
Ion Țiriac a anunțat că va premia fiecare sportiv român care se întoarce acasă cu aurul olimpic cu câte o mașină în valoare de 50.000 de euro. După David Popovici, acum și Andrei Cornea, respectiv Marian Enache vor primi această recompensă superbă.
picture

Cât de emoționant! Imnul României a răsunat din nou la JO, după aurul cucerit la canotaj

Sursa video: Eurosport

"Ca un gest de apreciere şi mândrie, Fundaţia Ţiriac propune un premiu prin care să îi răsplătească pe cei consideraţi comori locale. Munca lor şi mândria pe care ne-au adus-o tuturor românilor sunt uriaşe.
Fiecare dintre sportivii care vor câştiga o medalie de aur la Jocurile Olimpice va primi ultimul model de limuzină electrică iqoniq 5", e anunţul făcut de Alexandru Ion Ţiriac, pe Instagram.

Andrei Cornea și Marian Enache, primele reacții după aurul la dublu vâsle: "Suntem zeii apelor!"

Marian Enache își va celebra în curând ziua aniversară și deja și-a făcut cel mai frumos cadou: aurul olimpic. Cei doi canotori români sunt în culmea fericirii după triumful istoric, pe care l-au descris drept "cea mai mare bucurie din viața lor".
"Suntem zeii apelor în proba de dublu vâsle masculin. Prma medalie de aur olimpică din istoria României în această probă, dacă nu mă înșel. Suntem foarte bucuroși că am reușit să scriem istorie, eu si Andrei. Știam că putem să reușim, am văzut că pot fi câștigate curse de pe acest culoar. Peste 4 zile este ziua mea, este cel mai frumos cadou pe care puteam să mi-l fac vreodată.
I-am spui lui Andrei «Privește în față cât de frumos e, toată lumea se uită la noi». Am tras 1.000 de curse, de asta am reușit. Mă bucur că noi, proba de dublu vâsle masculin, am deschis concursul cu imnul României. Este cea mai mare bucurie din viața mea”, a spus Marian Enache, conform TVR.
"Nu am cuvinte. Am scris istorie alături de Florin. Ieri, când am văzut că ne-au pus pe culoarul 1, de pe care am câștigat și la Europene, am spus că nu poate decât să ne aducă locul 1”, a spus și Andrei Cornea, conform sursei citate.
Bonjour, Paris!

Bonjour, Paris!

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în România, Eurosport realizează o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care este difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se vede în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo