Jocurile Olimpice | Djokovic, poveste fascinantă despre sacrificiile făcute pentru performanță. Ce a mărturisit Nole

Novak Djokovic a devenit duminică campion olimpic pentru prima oară în cariera sa, după ce l-a învins pe Carlos Alcaraz în finala de la Paris, scor 7-6, 7-6. După ce și-a adjudecat aurul, Nole a vorbit despre ideea de a face sacrificii pentru a fi în cea mai bună formă în mod constant și a ținut să povestească un episod ieșit din comun, petrecut după finala Australian Open din 2012.

Djokovic câștigă aurul la Jocurile Olimpice! Visul olimpic al sârbului se îndeplinește la 37 de ani

Sursa video: Eurosport

Djokovic, în vârstă de 37 de ani, l-a învins în două seturi, ambele câştigate la tiebreak, 7-6 (7/3), 7-6 (7/2), pe spaniolul Carlos Alcaraz în finala olimpică desfăşurată pe zgura de la Roland Garros. Realizarea lui Nole e cu atât mai impresionantă cu cât în urmă cu 6 săptămâni se fotografia în fața Turnului Eiffel în cârje, după o intervenție chirurgicală la genunchiul drept.
Edenia, JO

Edenia, JO

Credit imagine: Eurosport

Edenia susține sportul românesc.
Nole a demonstrat din nou că este un exemplu de longevitate și de constanță în "sportul alb", motiv pentru care și jurnaliștii au vrut să afle cum reușește să se mențină în topul tenisului de mai bine de 15 ani. Drept răspuns, sârbul a ținut să le povestească un episod care s-a petrecut după celebra finală cu Nadal de la Australian Open 2012.
Atunci, Djokovic s-a impus la capătul a celei mai lungi finale de Grand Slam din toate timpurile, iar la vestiare a făcut un gest pe care îl asociază și în prezent cu ideea de sacrificiu pentru performanță.
"În ianuarie 2012, l-am învins pe Nadal în finala Australian Open. Meciul a durat cinci ore și 53 de minute, cel mai lung meci din istoria Australian Open și cea mai lungă finală de Grand Slam din Era Open. Mulți comentatori au numit-o drept cel mai tare meci de tenis din toate timpurile.
După ce am câștigat, stăteam în vestiar, la Melbourne, tot ce voiam era o ciocolată. Nu mai mâncasem ciocolată din vara lui 2010. Miljan (n.r. fizioterapeutul său) mi-a adus un baton de ciocolată.
Am rupt un pătrat, un mic pătrat, l-am pus în gură și l-am lăsat să se topească pe limbă. E tot ce mi-am permis. De asta a fost nevoie să ajung pe primul loc", a povestit Nole, citat de We Love Tennis.
picture

Novak Djokovic, la ceremonia de premiere de la Jocurile Olimpice. Sârbul a primit medalia de aur

Sursa video: Eurosport

Citește și:

Djokovic și motivul înduioșător pentru care "s-a topit" la interviul de după finala cu Alcaraz la Paris 2024

În timp ce își savura realizarea, în cadrul unui interviu, sârbul a profitat de ocazie și i-a adus un omagiu înduioșător "mamei din tenis", Jelena Gencic, care a trecut în neființă în 2013, acum mai bine de un deceniu. Gencic a fost un personaj esențial în viața sârbului. După ce aceasta a decedat în 2013, Djokovic i-a adus un omagiu emoționant în timpul celei de-a 21-a victorii de Grand Slam la Wimbledon. "Ea este mama mea în tenis și cel mai important mentor în tenis - femeia care mi-a dat ocazia să fiu aici. Știu că este aici cu mine, în gândurile mele", spunea Djokovic la acea vreme.
Relația sârbului cu Gencic a început când actualul GOAT din tenis avea 5 ani. Gencic conducea un program de tenis de vară când a observat că un tânăr pe nume Djokovic o urmărea cu entuziasm pe ea și pe ceilalți jucând. Ea l-a invitat apoi pe sârb a doua zi și mai târziu l-a menționat pe Djokovic ca fiind "un copil de aur" în fața părinților săi.
Momentul emoționant cu Djokovic ținând în mână o fotografie cu Jelena Gencic după ce a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris a arătat cât de mult și-a iubit și respectat Nole prima antrenoare de tenis. Un astfel de comportament umil face din Djokovic o legendă, pe lângă toate celelalte reușite remarcabile.
Bonjour, Paris!

Bonjour, Paris!

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în România, Eurosport realizează o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care este difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se vede în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo