Jocurile Olimpice | Shelly-Ann Fraser-Pryce, OUT din cursa de 100 m. Jamaicana nu a luat startul în semifinalele probei

Jamaicana Shelly-Ann Fraser-Pryce, una dintre cele mai bune sprintere din lume, a fost nevoită să se retragă din cursa de 100 de metri de la atletism, chiar înainte de a lua startul în semifinalele probei. Potrivit unei jurnaliste din țara de origine a atletei, tripla campioana olimpică s-a accidentat în zona coapsei.

Shelly-Ann Fraser-Pryce.

Credit imagine: Getty Images

Shelly-Ann Fraser-Pryce a fost nevoită să se retragă din "proba regină" a atletismului înainte de concura în faza semifinalelor. Nici atleta, nici organizatorii nu făcuseră un anunț în acest sens înainte de startul curselor de sâmbătă seara, motiv pentru care toți urmăritorii au aflat că s-a întâmplat ceva cu jamaicana în momentul în care nu au văzut-o la linia de start în momentul semifinalei.
LIDL, JO

LIDL, JO

Credit imagine: Eurosport

Bucură-te de Jocurile Olimpice alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport de la Paris 2024.
Fraser-Pryce ar fi trebuit să participe în cea de-a doua semifinală a serii, unde era repartizată chiar alături de principala sa rivală pentru medalia de aur, Sha'Carri Richardson. Potrivit unei jurnaliste din țara de origine a atletei de 37 de ani de ani, ea a suferit o accidentare la încălzire în zona coapsei.
Momentan, nu se cunoaște gravitatea acestei probleme medicale, motiv pentru care prezența lui Fraser-Pryce în ștafeta de 4x100 metri a Jamaicăi este incertă pentru moment.
Citește și:

shelly-ann fraser-pryce ratează o șansă uriașă la paris 2024

Atleta de 37 de ani ar fi putut să adauge în tolba sa a cincea medalie din proba de 100 de metri, după cele cucerite la Beijing, Londra, Rio și Tokyo. Din păcate, Shelly-Ann Fraser-Pryce nu va mai avea această ocazie și rămâne de văzut dacă va mai putea concura la Paris.
În serii, jamaicana înregistrase al doilea cel mai bun timp și a devansat-o chiar și pe Sha'Carri Richardson. Retragerea triplei campioane olimpice din proba de 100 metri liber reprezintă o nouă lovitură pentru echipa Jamaicăi, care nu a putut să se bazeze nici pe Shericka Jackson în "proba regină" a atletismului.
Shelly-Ann este dublă campioană olimpică în proba de 100 de metri.
Bonjour, Paris!

Bonjour, Paris!

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în România, Eurosport realizează o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care este difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se vede în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo