Larisa Iordache știe cum se simte deazamăgirea suferită de Ana Bărbosu: "Am pățit la fel"

Ana-Maria Bărbosu a terminat pe poziția a patra finala probei individuale de la sol de la gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, dar pentru câteva momente, sportiva din țara noastră ocupa poziția a treia, care ar fi trebuit să îi aducă medalia de bronz. Contestația a făcut ca aceasta să coboare o treaptă, iar dezamăgirea trăită a fost una uriașă.

Larisa Iordache, fostă gimnastă din România

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Mario Soare
Ana-Maria Bărbosu și Sabrina-Maneca Voinea au concurat în finala probei individuale de la sol organizată la Jocurile Olimpice din capitala franceză, iar cele două s-au luptat cot la cot cu gimnaste mult mai bine văzute de specialiști. Simone Biles sau Rebeca Andrade erau favoritele competiției, dar și Alice D’Amato, după ce învinsese în finala de la aparate.
Brazilianca care a terminat pe poziția a patra proba de la aparate, peste cea care este considerată "regina gimnasticii" din secolul XXI, a fost cea mai bună la sol, iar aceasta a câștigat prima medalie de aur la această disciplină din istoria țării sale, dar și din istoria continentului pe care îl reprezintă.

Clipe finale cumplite trăite de Ana-Maria Bărbosu, căreia i-a fost retrasă medalia de bronz cucerită inițial

Pe poziția secundă a revenit Simone Biles, care a evoluat față de proba de la bârnă, reușind un număr de o calitate mai ridicată, dar care tot nu a atins bornele obișnuite ale americancei. Locul al treilea al podiumului, la capătul exercițiilor, era ocupat de gimnasta din România, Ana-Maria Bărbosu, care obținuse un punctaj de 13.700, exact la fel cu compatrioata sa, Sabrina-Maneca Voinea, aceasta fiind poziționată pe locul al cincilea.
Ultima gimnastă care a evoluat în proba individuală de la sol feminin de la Paris 2024 a fost o altă reprezentantă a Statelor Unite ale Americii, Jordan Chiles. Aceasta primise un punctaj inferior gimnastei din țara noastră, dar a decis să depună contestație. Timp de 30 de secunde, reprezentanta țării noastre a stat pe a treia treaptă a podiumului, având asigurată medalia de bronz. Totuși, arbitrii și judecătorii au decis ca a treia distincție din punct de vedere valoric să fie revendicată de gimnasta de peste Ocean, care, în urma, revizuirii prestației sale, a obținut un rezultat de 13.766, suficient pentru a o depăși pe Ana-Maria Bărbosu.
În aceste condiții, lotul olimpic de gimnastică artistică al României a rămas fără medalie la finalul probelor, iar contestația a fost una tensionată. Sabrina-Maneca Voinea a depus, la rândul său, "plângere", din cauza punctajului trecut în cont, dar la capitolul dificultate nimic nu s-a schimbat. La finalul exercițiilor de la sol, care au mai adus SUA două medalii în cont, mai multe reacții venite atât din zona internă, cât și din zona externă, au făcut referire la momentul discutabil din finalul ultimului act de la sol.
Printre acestea, una îi aparține fostei gimnaste din România, Larisa Iordache, care a transmis că episodul neplăcut în care a fost implicată Ana-Maria Bărbosu la Paris 2024 i-a adus aminte de niște clipe similare pe care le-a trăit în cariera sa. Larisa Iordache a presupus și aspectul la care s-a făcut diferența între reprezentanta noastră și cea de peste Ocean:
"A fost un moment bulversant cu siguranță, pentru că, după câteva clipe de bucurie, a venit vestea nefericită. Eu știu cum e să stai în tensiune în astfel de episoade. Am pățit la fel la Europenele din 2020, la sol. Terminasem pe doi, antrenorul meu a făcut contestație și mi s-a mărit nota, așa că am obținut aurul. Atunci s-a întâmplat invers decât la Paris.
E dificil de intuit exact. Dar a fost vorba, presupun, de o reevaluare a gradului de dificultate la o piruetă sau la o săritură artistică", a punctat fosta membră a lotului olimpic al țării noastre despre ceea ce s-a petrecut în arena de la Paris, conform GSP.
Larisa Iordache nu a ezitat să își arate admirația față de sportivele care ne-au reprezentat statul la disciplina gimnasticii artistice din capitala din Hexagon. Fosta practicantă a acestui sport a precizat cum ar trebui să percepem toate emoțiile aduse de participantele noastre de la această ediție a Jocurilor Olimpice.
Ar trebui să le felicităm pe fete pentru simpla prezență în finală, fiindcă puțini erau cei care credeau că putem fi acolo. Locurile obținute sunt un bonus, punctul de pornire pentru un restart

Larisa Iordache este convinsă că anumite detalii pot fi unele de bun augur pentru sportiva din țara noastră: ce spune despre cealaltă competitoare româncă

Fosta gimnastă din România i-a oferit câteva recomandări celei care a suferit o adevărată dramă la proba de la sol din finala de la Paris 2024, iar despre Sabrina-Maneca Voinea a ținut să menționeze principalul atribut pe care îl posedă aceasta, dar și cum ar fi corespunzător ca cea din urmă să definească experiența de la Olimpiadă:
"Să rămână cu bucuria din momentele în care bronzul era al ei și să lase într-o parte dezamăgirea de la final, chiar dacă nu e un sentiment ușor de dus pe umeri și în suflet. Apele se vor liniști, va urma și o analiză și va avea apoi, cu siguranță, resurse să meargă mai departe.
O felicit, în primul rând, că a ajuns acolo! Probabil că tensiunea finalei și-a spus cuvântul, dar ea e o fată foarte curajoasă și trebuie să se gândească la Paris ca la un punct solid de pornire pentru viitor. E tânără, sper să-și reașeze repede gândurile și să revină cu încredere în sală", a adăugat Larisa Iordache despre singurele reprezentante ale "Team Romania" la gimnastică artistică, în ultimele acte.
Larisa Iordache este medaliată olimpică, mondială și europeană, iar aceasta afost desemnată în anul 2014 cea mai medaliată gimnastă a ediției din acel a Campionatelor Europene, dar și premiată cu titlul de "Miss European Championships". De asemenea, în anul 2016, aceasta nu a putut participa la ediția Jocurilor Olimpice de Vară de la Rio de Janeiro, din Brazilia, din pricina unui disconfort apărut la un deget, care a necesitat, în cele din urmă, o operație.
picture

Bonjour, Paris!

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo