Mihaela Cambei a fost predestinată pentru o medalie la Jocurile Olimpice! Detaliul care a dat-o de gol la Paris

Mihaela Cambei a câștigat medalia de argint la haltere, la categoria 49 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva de 21 de ani a scris istorie la prima sa participare la JO, acolo unde parcă a fost predestinată să câștige o medalie.

Mihaela Cambei, fără greșeală la JO de la Paris 2024! Ultima ridicare a româncei

Sursa video: Eurosport

Mihaela Cambei a adus României a 4-a medalie de argint și a 8-a în total la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sportiva noastră s-a luptat pentru aur la haltere, categoria 49 de kilograme, dar a fost învinsă in extremis de chinezoaica Hou Zhihui.
Edenia.

Edenia.

Credit imagine: Eurosport

Edenia susține sportul românesc.
Mihaela Valentina Cambei are un tatuaj care ne arată că a fost predestinată pentru această medalie la Jocurile Olimpice. Pe brațul drept are tatuate cercurile olimpice, semn că a visat la un astfel de moment, iar pe gât are tatuate cuvintele Be Brave (Fii curajoasă).
Mihaela Cambei.

Mihaela Cambei.

Credit imagine: Getty Images

Românca este născută pe 18 noiembrie 2002, în localitatea Dofteana, județul Bacău, iar la cei 21 de ani ai săi se află în premieră la Olimpiadă.
Ea este legitimată la CSM Onești, acolo unde o are ca antrenoare pe Cristina Maftei. În 2014 a participat pentru prima dată în competițiile naționale, fiind selecționată în lotul de juniori al țării noastre.
În 2016 a cucerit titlul continental la Campionatele Europene pentru juniori (U15), iar la Campionatele Europene de haltere (U17) din 2017 a luat o nouă medalie de aur. Tot în 2017, a obținut un loc 5 la Campionatele Mondiale de cadeți de la Bagkok, categoria 44 kg.

Jocurile Olimpice de la Paris: Mihaela Cambei a câștigat medalia de argint la haltere

Mihaela Cambei a obținut calificarea la Jocurile Olimpice, la categoria 49 kg, după ce s-a clasat pe locul 5 la categoria ei, fiind cel mai bine clasată sportivă din Europa.
Mihaela Valentina Cambei a cucerit trei medalii de aur la Campionatele Europene de haltere de la Sofia, la începutul acestui an,  în cadrul categoriei 49 kg, ocazie cu care a stabilit şi două recorduri continentale.
Cambei s-a impus la stilul smuls cu 90 de kg, după ce a ratat ultima încercare, la 93 kg. La aruncat, Cambei a câştigat cu 109 kg, nou record european. Halterofila de la CSM Oneşti a cucerit aurul şi la total, cu 199 kg, de asemenea, nou record european.
Cambei a fost desemnată cea mai bună halterofilă din Europa în 2023 și s-a aflat la prima participare la JO. Până acum, de-a lungul carierei, românca a devenit triplă campioană europeană în 2023 și 2024 și și-a mai adjudecat medalii de argint și bronz, la smuls, la Mondialele din 2022 și 2023.
Jocurile Olimpice.

Jocurile Olimpice.

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în România, Eurosport realizează o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care este difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se vede în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo