Murray: "Oricum, nu mi-a plăcut niciodată tenisul" + mesaj fabulos pentru Djokovic
Publicat 02/08/2024 la 08:45 GMT+3
Andy Murray, cel mai mare jucător britanic de tenis din istorie, a jucat aseară ultimul său meci din carieră. Scoțianul şi-a păstrat umorul, în ciuda faptului că îi e greu să se despartă de sportul pe care l-a iubit atât de mult şi pentru care a făcut sacrificii inimaginabile.
Andy Murray of Team Great Britain acknowledges the crowd with partner (not in frame) Daniel Evans of Team Great Britain after losing match point against Taylor Fritz of Team United States and Tommy Paul of Team United States
Credit imagine: Getty Images

Banner Lidl
Credit imagine: Eurosport
Bucură-te de Jocurile Olimpice alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport de la Paris 2024.
Tenismanul scoţian Andy Murray, care a anunţat că îşi va încheia cariera după turneul olimpic de dublu de la Paris, a fost învins, joi, în competiţia găzduită de arenele Roland Garros, în sferturile de finală, alături de compatriotul său Dan Evans, de americanii Taylor Fritz şi Tommy Paul, cu 6-2, 6-4.
În vârstă de 37 de ani, fostul număr 1 mondial la simplu a câştigat în cursul carierei sale două medalii olimpice de aur la simplu, în 2012 şi 2016, şi trei titluri de Mare Şlem - US Open în 2012 şi Wimbledon în 2013 şi 2016.
După accederea în sferturile de finală, perechea britanică Murray/Evans a cedat în două seturi, pe terenul Suzanne-Lenglen, în faţa cuplului Fritz/Paul, favoriţii numărul 3 ai turneului de dublu.
Scoţianul, care a fost zdruncinat de zeci de accidentări în ultima parte a carierei şi care joacă din 2019 cu o proteză metalică la şold, a găsit puterea să glumească după disputa de aseară.
"Oricum, nu mi-a plăcut niciodată tenisul", a fost mesajul lui Sir Andy pe Twitter. Scoțianul nu doar că a adorat sportul alb, dar s-a dedicat ca nimeni altul, sacrificându-se pentru a rămâne în circuit şi a juca, deşi era limpede pentru toţi, în ultimii ani, că nu mai poate evolua la nivelul său obişnuit.
Înainte de a se îndrepta spre vestiare, după duelul cu Fritz şi Paul, Murray nu şi-a putut stăpâni emoţiile, fiind conştient că sportul căruia i-a dedicat mai bine de 3 decenii din viaţă va rămâne de acum doar un hobby. "Am jucat tenis", a scris scoţianul la descrierea sa, pe pagina de Twitter.
Murray, mesaj de suflet pentru Djokovic, după ultimul meci al carierei
Singurul jucător din istorie cu cel puţin 7 victorii la Federer, Nadal şi Djokovic, britanicul îi ţine pumnii lui Nole pentru aurul olimpic. Murray ştie cât de mult își doreşte cel mai titrat jucător din istorie singura competiţie majoră care îi lipseşte din cariera-i impresionantă şi a avut un mesaj pentru acesta în conferinţa de presă de aseară.
"Sper ca Novak Djokovic să câștige medalia de aur. Înseamnă foarte mult pentru el, de fiecare dată când joacă pentru țara lui poți vedea că îi pasă foarte mult. Ar fi fantastic dacă ar putea obține aurul olimpic", a explicat Murray.
Sir Andy a mai afirmat că "cele mai importante meciuri din cariera mea au fost contra lui Nole", pe care l-a învins pentru a câștiga primul său Grand Slam (US Open 2012) și primul său Wimbledon (2013).
Semifinale masculine
- Felix Auger-Aliassime - Carlos Alcaraz (14:30)
- Novak Djokovic - Lorenzon Musetti (22:00)
Finala pentru bronz feminin
- Iga Swiatek - Anna Karolina Schmiedlova (16:00)
Semifinală masculin dublu
- Ebden/Peers - Fritz/Paul (14:30)
Semifinale feminin dublu
- Muchova/Noskova - Errani/Paolini (13:00)
- Bucşa/Sorribes Tormo - Andreeva/Shnaider

Bonjour, Paris!
Credit imagine: Eurosport
Pentru prima dată în România, Eurosport realizează o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care este difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se vede în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo