Netflix, rol crucial în controversa Chiles-Bărbosu! Americanii se bazează pe imagini din documentarul despre Biles
Jordan Chiles, care a urcat pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 în finala de la sol, a rămas fără medalia de bronz după câteva zile, TAS hotărând ca locul 3 să-i revină Anei Bărbosu. Presa internațională a anunțat că Netflix ar putea avea un rol crucial în noul proces, de la Tribunalul Suprem Federal din Elveția.
Acesta este exercițiul care i-a adus Anei Bărbosu medalia de bronz în finala olimpică la sol
Sursa video: Eurosport
Controversa finalei feminin de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris pare departe de a se fi încheiat pentru că americanii nu vor să renunțe la medalia de bronz pe care TAS a decis să i-o acorde Anei Bărbosu, în detrimentul lui Jordan Chiles, care a ajuns în afara podiumului.
Avocații gimnastei americane au depus luni un recurs la Tribunalul Suprem Federal din Elveția pentru a contesta retragerea medaliei de bronz care i-a fost acordată inițial la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Presa internațională a anunțat acum că Netflix ar putea avea un rol crucial în noul proces. Americanii au susținut mereu că antrenoarea Cecile Landi a făcut o contestație în timp util, lucru cu care TAS nu a fost de acord.
Acum, conform jurnaliștilor Mundo Deportivo, oficialii Team USA s-ar putea folosi de câteva imagini dintr-un documentar realizat de Netflix pentru a-și susține cazul.
În documentarul "Simone Biles: Rising", regizat de Katie Walsh, s-ar auzi clar cum Landi cere ca exercițiul lui Chiles să fie reevaluat la 49 de secunde după anunțarea punctajului, ceea ce înseamnă că americanca s-a încadrat în termenul stabilit, iar contestația a fost valabilă.
Noile dovezi vor fi analizate de cei de la Tribunalul Suprem Federal elvețian, care vor decide dacă medalia de bronz va rămâne la Ana Bărbosu sau dacă va reveni la Jordan Chiles.
Jordan Chiles, primele declarații după ce a rămas fără medalia olimpică de la Paris 2024
Săptămâna trecută, la mai bine de o lună de la cele petrecute la Paris, gimnasta americană a făcut primele declarații despre cele întâmplate. Chiles, și-a găsit curajul de a vorbi public despre cum a trăit acele momente dramatice.
Cu lacrimi în ochi, sportiva de 23 de ani a dezvăluit că decizia TAS a durut-o foarte tare nu pentru că a lăsat-o fără medalie, ci pentru că i-ar fi luat mândria de a fi reușit ceva pentru care a muncit atât de mult.
Jordan Chiles a comparat cele întâmplate la Paris cu o situație prin care a trecut în 2018, atunci când a fost abuzată de un antrenor, pierzându-și dragostea pentru sport. Gimnasta a menționat, însă, că va continua să facă ceea ce îi place și că merge înainte cu încrederea că cei responsabili vor face dreptate.
"Cel mai important lucru care mi-a fost luat a fost recunoașterea a cine am fost, nu doar sportul meu, ci și persoana care sunt. Pentru mine, tot ce s-a întâmplat nu se referă la medalie. Este vorba de culoarea pielii mele, despre faptul că au fost lucruri care m-au dus la această poziție de sportiv și am simțit că totul a fost destrămat.
M-am simțit ca în 2018, când mi-am pierdut dragostea pentru sport, acum am pierdut-o din nou. Am simțit că nu sunt mulți oameni care mă susțin... Am avut de-a face cu un antrenor care m-a abuzat emoțional și verbal, nu aveam capacitatea de a-mi folosi vocea sau de a fi auzită.
Dar am făcut istorie și voi continua să fac istorie. Întotdeauna voi merge înainte. Acum mă confrunt cu unul dintre cele mai provocatoare momente din cariera mea. Credeți-mă când spun că am avut multe astfel de momente.
Voi aborda provocarea la fel cum am făcut în trecut și voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că se face dreptate. Cred că la sfârșitul acestei călătorii, oamenii care dețin controlul vor face ceea ce trebuie", a declarat Jordan Chiles.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)