Omul învins de David Popovici pentru 2 sutimi în finala olimpică a scris istorie aseară. Anunțul făcut de Matt Richards
Actualizat 31/07/2024 la 09:52 GMT+3
Matt Richards, învins pentru doar două sutimi de David Popovici în finala de 200 metri liber, a promis că se va revanșa și s-a ținut de cuvânt. Britanicul a făcut parte din ștafeta de 4x200 liber care a câștigat aseară aurul olimpic, iar înotătorul de 21 de ani a fost în culmea fericirii.
Matt Richards și David Popovici
Credit imagine: Getty Images

Banner Lidl
Credit imagine: Eurosport
Bucură-te de Jocurile Olimpice alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport de la Paris 2024.
Proba masculină de ştafetă 4x200 m liber s-a încheiat cu victoria Marii Britanii, urmată de Statele Unite şi Australia. James Guy, Tom Dean, Matthew Richards și Duncan Scott au oprit cronometrul după 6:59.43, neavând practic rivali într-o probă în care și-au început dominația la Tokyo, la precedenta ediție de JO, în aceeași componență.
"O să mă revanșez", spunea Matt Richards, marele învins de la 200 metri liber, după cursa în care David Popovici l-a învins pentru doar două sutimi de secundă. Și a făcut-o cu stil, ajutând Team GB să bifeze abia a 6-a medalie de aur pentru înotul britanic masculin în ultimul secol.
"E un privilegiu și o onoare să fac parte din această ștafetă, alături de acești 4 băieți. Suntem prima echipă din istorie care să își apere titlul în această probă cu aceiași 4 băieți în componență, așa că e ceva foarte special.
E mult diferit față de succesul de la Tokyo, pentru că circumstanțele sunt diferite. Fiecare dintre noi au avut probleme în ultimii doi ani, dar iată că, în an olimpic, am strâns rândurile și am reușit această performanță uimitoare", a spus Richards pentru BBC.
Din păcate pentru el, Matt nu va avea ocazia să lupte pentru medalii și la 100 metri liber, el obținând un timp de 48.09, care l-a clasat abia pe 6 în prima semifinală (câștigată de Kyle Chalmers).
Duncan Scott, la a 7-a medalie la Jocurile Olimpice
De notat că, prin succesul de aseară, Duncan Scott l-a egalat pe legendarul Sir Chris Hoy la numărul de medalii olimpice obținute, ajungând la 7. Doar Bradley Wiggins și Jason Kenny au mai multe medalii în palmares, la Jocurile Olimpice, dintre toți sportivii britanici.
"Nu cred că e cazul să mă comparați cu Sir Chris, e mult peste ce aș putea eu să obțin vreodată. E plăcut să știu că am ajuns la același număr de medalii ca el, dar Hoy a fost un sportiv de cu totul alt calibru decât mine", a punctat Duncan Scott.
Ciclist de velodrom, Chris Hoy are 6 medalii de aur la Jocurile Olimpice, adăugând la cariera-i impresionantă alte 25 de medalii la Campionatele Mondiale (11 dintre ele de aur).

Bonjour, Paris!
Credit imagine: Getty Images
Pentru prima dată în România, Eurosport realizează o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care este difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se vede în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo