Paris 2024: Ana Bărbosu poate primi azi medalia de bronz, dar nu la Paris! Unde și cine i-o va înmâna

Ana Bărbosu a avut câștig de cauză la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, după ce judectărorii au descoperit că jordan Chiles nu a depus contestație la timp. Românca va primi medalia de bronz, dar nu va călători la Paris pentru o ceremonie specială, așa cum se credea zilele trecute.

Acesta este exercițiul care i-a adus Anei Bărbosu medalia de bronz în finala olimpică la sol

Sursa video: Eurosport

Ana Maria Bărbosu a obținut rezultatul carierei la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva noastră va primi medalia de bronz pentru finala de la sol, după ce TAS a judecat cazul și a observat că Jordan Chiles nu a depus contestația la timp, astfel că nota americancei scade la cea inițială, iar românca urcă pe podium.
Deși zilele trecute se credea că românca va avea parte de o ceremonie specială la Paris, în cazul în care câștigă procesul, nu va fi așa. Astăzi este ultima zi a Jocurilor Olimpic și are loc ceremonia de închidere, iar Ana va primi medalia în alt oraș. Potrivit lui Sorin Gherdan, avocatul lui Bărbosu și al Sabrinei Voinea, Ana ar putea primi medalia chiar azi, de la Thomas Bach, președintele CIO, iar ceremonia ar urma să aibă loc la Lausanne.
"(n.r. Victorie?) Da, pe jumătate. Ana a câștigat ce merita, dar ne pare rău pentru Sabrina. Dacă americanii nu au reușit să-și facă lobby-ul că să primim și noi, și ei medalie...
(n.r. decizia e executorie?) Da, fără îndoială. Federația Internațională de Gimnastică trebuie să refacă acel clasament conform deciziei TAS. Am cerut Federației Internaționale de Gimnastică să ne-o dea (n.r. medalia) mâine (n.r. duminică). S-ar putea, dar să vedem care e procedura.
(n.r. Și dacă v-o dau mâine, se vine cu ea în țară?) Nu, Ana trebuie să meargă la Lausanne pentru a o primi. Se va face o ceremonie, cu un podium special, iar președintele Comitetului Olimpic Internațional, domnul Thomas Bach, îi va înmâna medalia.
(n.r. Jordan Chiles) Trebuie să o înapoieze. Dar au fost cazuri în care sportivii au zis că au pierdut medalia. S-a mai întâmplat. (n.r. O să îi facă alata Anei) Da, sigur. Cred că deja o să fie gata una, mâine. Este a ei, o merită. Ne-am bătut pentru ambele fete ale noastre. Și Sabrina merita.
E ultimul telefon, apoi merg la somn. Am primit enorm de multe mesaje. Toți cunoscuții și toți pe cei pe care nu-i cunosc. Sunt epuizat, dar am luptat pentru România. Și merg la somn bucuros și mulțumit", a declarat Sabin Gherdan pentru Golazo.ro.

Jocurile Olimpice: FIG a modificat clasamentul finalei de la sol

Federația Internațională de Gimnastică a pus deja în aplicare decizia TAS. Nu a trecut mult timp, iar FIG s-a conformat tribunalului de la Lausanne și a făcut anunțul oficial privind noul clasament.
"După publicarea deciziei TAS, FIG confirmă că rezultatele finalei de la sol la gimnastică artistică feminină, din 5 august 2024, sunt modificate în concordanță cu această hotărâre, după cum urmează:
- Nota inițială de 13.666 obținută de Jordan Chiles e restabilită
- Clasamentul s-a modificat în consecință, cu Ana Bărbosu (România) pe locul 3, cu 13.766", se arată în comunicatul FIG.
România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
Clasamentul finalei de la sol:
1. Rebeca Andrade (Brazilia) 14,166
2. Simone Biles (SUA) 14,133
3. Ana Maria Bărbosu (România) 13,700
4. Sabrina Maneca-Voinea (România) 13,700
5. Jordan Chiles (SUA) 13,666
6. Alice D'Amato (Italia) 13,600
7. Rina Kishi (Japonia) 13,166
8. Yushan Ou (China) 13,000
9. Manila Esposito (Italia) 12,133
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo