Doar 3 zile ne mai despart până la finalul Jocurilor Olimpice de la Paris, iar vineri România are șanse să urce din nou pe podium la kaiac-canoe și haltere. Cătălin Chirilă este la o cursă distanță de finală, iar Loredana Toma vrea să îi calce pe urme Mihaelei Cambei, medaliată cu argint.
Loredana Toma
Credit imagine: Getty Images
Jocurile Olimpice de la Paris, cel mai important eveniment sportiv al anului, se apropie de final. Doar 3 zile ne mai despart până la finalul competiției, iar pe ultima sută de metri românii încă luptă pentru medalii în capitala Franței.
AICI POȚI VEDEA TOT CE S-A ÎNTÂMPLAT JOI LA JOCURILE OLIMPICE DE LA PARIS
UPDATE | Imane Khelif, pugilista care a declanșat un scandal imens la Jocurile Olimpice din cauza problemelor de gen, a cucerit medalia de aur la categoria 66 de kilograme, după ce a învins-o la puncte, prin decizie unanimă, pe chinezoaica Liu Yang. După anunțarea deciziei, algerianca a jubilat de bucurie în ring, dar a făcut și un gest frumos la adresa adversarei, cerând publicului să o aclame.
UPDATE | S-a terminat și penultima finală de box a serii. La categoria 92 kg masculin, uzbecul Nazizbek Mullojonov l-a învins clar pe Loren Berto Alfonso Dominguez, un pugilist cubanez care reprezintă Azerbaidjanul.
UPDATE | Chinezoaica Wu Yu a câștigat medalia de aur la categoria 52 de kilograme, după ce a învins-o la puncte pe Buze Naz Cakiroglu, campioana olimpică en-titre. Medaliile de bronz la această categorie le-au revenit cazacei Nazym Kyzaibay și filipinezei Aira Villegas.
UPDATE | Benjamin Rai (SUA) îl învinge pe campionul olimpic en-titre la 400 m garduri. Karsten Warhom (Norvegia) nu a mai avut suflu pe final și a fost nevoit să se mulțumească cu argintul. Bronzul merge la Alison dos Santos (Brazilia).
UPDATE | Aur pentru Spania la triplusalt! Jordan Alejandro Diaz Fortun a reușit o performanță de 17.86, fiind urmat de campionul de la Tokyo, Pedro Pichardo (Portugalia), ce a sărit cu doar 2 cm mai puțin. Podiumul a fost completat de Andy Diaz Hernandez (Italia).
De menționat e faptul că toți cei 3 sportivi de pe podium au origini cubaneze!
UPDATE | Beatrice Chebet (Kenia) strălucește la Paris! După aurul de la 5000 m, alergătoarea din Africa a reușit să câștige și la 10.000 m. Surpriza a fost produsă de italianca Nadia Battocletti, care a veni a doua. Podiumul a fost completat de Sifan Hassan (Olanda), care bifează al doilea bronz la JO 2024.
Beatrice Chebet, al doilea aur la JO de la Paris! Premieră după 24 de ani la 10.000 de metri
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Loredana Toma a ratat toate încercările la stilul aruncat în finala categoriei 71 kg din cadrul competiţiei de haltere de la Jocurile Olimpice. Românca a fost pe trei după smuls, cu o performanță de 115 kg.
Loredana Toma nu a reușit nicio încercare la stilul aruncat, încheind concursul cu mâinile
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Nafissatou Thiam a câștigat al 3-lea aur olimpic la heptatlon. Belgianca avea un avans de 121 puncte față de Katarina Jonhnson Thompson înaintea ultimei probe, cea de 800 de metri. Britanica a înregistrat un timp mai bun, dar nu suficient pentru a recupera din ecartul față de Thiam, care rămâne regina heptatlonului.
Nafi Thiam, al 3-lea aur olimpic la heptatlon! Belgianca a rezistat eroic în ultima probă
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Jocurile Olimpice de la Paris, ediția 2024, au propus în finala de la fotbal masculin din acest an o partidă "de gală" între două naționale pline de istorie și cu loturi valoaroase. Reprezentativa țării gazdă, Franța, a găzduit-o pe arena celor de la PSG pe Spania, iar Fermin Lopez a făcut încă o dată un meci magic. Ibericii au cucerit medalia de aur și confirmă forma excelentă, după titlul EURO.
UPDATE | Ploaia a dat peste cap finala feminină la aruncarea greutății. Suprafața de concurs a fost greoaie și a afectat performanțele grav. Yemisi Ogunleye (Germania) a reușit la ultima aruncare să câștige aurul și să îi suflet titlul lui Maddison-Lee Wesche (Noua Zeelandă). Podimul a fost completat de Jiayuan Song (China).
Final extraordinar de concurs la aruncarea greutății feminin! Ogunleye, aur cu ultima aruncare
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Marileidy Paulino face cursa carierei și bate recordul olimpic în proba de 400 m, fiind prima atletă din Republica Dominicană medaliată cu aur. Argintul a fost luat de Salwa Eid Nasser (Bahrain). Bronzul a fost cucerit de Natalia Kaczmarek (Polonia).
Marileidy Paulino, istorie pentru Republica Dominicană! Aur olimpic la 400 m, cu record olimpic
Sursa video: Eurosport
UPDATE | După ce la Tokyo a luat argint, ștafeta de 4 x 100 de metri masculin a Canadei câștigat pentru a 2-a oară în istorie medalia de aur în această probă (prima dată s-a impus la Atlanta 1996). Cu un Andre de Grasse în mare formă în ultimul schimb, canadienii nu au putut fi opriți. Podiumul a fost completat de Africa de Sud și Marea Britanie.
Pentru SUA a fost o cursă de coșmar! Marii favoriți au terminat pe 7, iar apoi au fost descalificați.
Canada, al doilea aur din istorie la 4 x 100 m masculin! SUA, marea dezamăgire a unei finale de vis
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Harrie Lavraysen a demonstrat încă o dată că este unul dintre cei mai buni sprinteri din istorie în ciclismul pe velodrome. Olandezul de 27 de ani, cvintuplu campion mondial, și-a apărat fără probleme titlul olimpic, după ce l-a învins în finală pe marele său rival, australianul Matthew Richardson. Batavul a câștigat primele două curse, nefiind nevoie de manșă decisivă.
Harrie Lavreysen, regele sprintului pe velodrom! Olandezul, al doilea titlu olimpic la rând
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Sha'Carri Richardson are un ultim schimb fabulos și aduce victoria Statelor Unite ale Americii în ștafeta de 4X100 M. Argintul a fost luat de Marea Britanie, iar bronzul s-a dus în Germania.
Sha'Carri Richardson și-a luat revanșa la JO! Vedeta, finish fabulos în finala ștafetei de 4x100
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Chiara Consonni și Vittoria Guazzini au câștigat medalia de aur pentru Italia în proba de madison. Cele două rutiere din "Cizmă" au făcut o cursă perfectă și au terminat cu 37 de puncte, devansând Marea Britanie (31 de puncte) și Olanda (28 de puncte).
Italia, campioană olimpică la madison feminin! Consonni și Guazzini, cursă impecabilă
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Născută în Rusia, Darja Varfolomeev aduce Germaniei aurul olimpic în competiția de gimnastică ritmică. Ea a fost urmată de Boryana Kaleyn (Bulgaria). Podiumul a fost completat de Sofia Raffaeli (Italia).
Darja Varfolomeev, campioană olimpică la gimnastică ritmică, după un program fascinant
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Germania a reușit să învingă cu 1-0 naționala Spaniei în finala pentru bronz la fotbal feminin, de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, după ce vedeta și dubla câștigătoare a Balonului de Aur Alexia Putellas a ratat un penalty în al optulea minut adițional.
UPDATE | Halterofilul Karlos Nasar May (Bulgaria) a setat un nou record mondial la total, în cadrul categoriei 89 kg. Sportivul din țara vecină nu a avut emoții, argintul fiind luat de Yeison Lopez (Columbia), care a încheiat la 14 kg în spate. Bronzul a fost adjudecat de Antonino Pizzolato (Italia).
UPDATE | China își continuă supremația la sărituri în apă. Yiwen Chen a câștigat competiția de la trambulină 3 m. Ea a fost urmată la mare distanță de Keeney Maddison (Australia). Podiumul a fost completat de Yani Chang.
UPDATE | Serbia este prima finalistă în competiția de polo de la Jocurile Olimpice, după victoria cu SUA, scor 10-6.
UPDATE | Cătălin Chirilă a câștigat finala B și a terminat pe 9 în întrecerea de canoe 1000 m.
Cătălin Chirilă a câştigat finala B din cadrul probei de canoe simplu 1000 de metri, de la JO
Sursa video: Eurosport
Aurul a fost câștigat de marele favorit, cehul Martin Fuksa. Podiumul a fost completat de Isaquias Queiroz (Brazilia) și Serghei Tarnovschi (Moldova).
UPDATE | Deznodământ neașteptat în finala masculină de caiac 500 m. Germania începe perfect și nu cedează inițiativa până la final. Bătălia la podium a fost acerbă, diferența fiind făcută la photo finish.
Ungaria cucerit argintul, iar bronzul merge în Australia.
Jacob Schoph şi Max Lemke, aur olimpic la Paris în proba masculină de kayak dublu 500 de metri
Sursa video: Eurosport
UPDATE | S-a terminat și întrecerea de escaladă boulder&lead! La doar 19 ani, Toby Roberts (Marea Britanie) a escaladat magistral și a luat aurul. Argintul merge la Sorato Anraku (Japonia), iar bronzul a fost luat de Jakob Schubert (Austria).
UPDATE | Franța obține bronzul în turneul masculin de tenis de masă pe echipe, după un meci decis în decisiv cu Japonia.
UPDATE | Noua Zeelandă este campioană olimpică la caiac feminin pe distanța de 500 m. Reprezentativa din Pacific a fost urmată de Germania și Ungaria.
Lisa Carrington, al 7-lea aur olimpic! Ea şi Hoskin au luat aurul la kayak dublu 500 de metri
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Proba feminină de canoe dublu 500 m a fost câștigată de China. Asiaticele nu au avut emoții pe final, fiind urmate de Ucraina. Bronzul merge la Canada.
Chinezoaicele Sun şi Xu, aur la canoe dublu 500 de metri, la JO de la Paris
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Luptătoarea Kriszta Incze a fost eliminată în optimile categoriei 62 de kg. Sportiva noastră a fost învinsă de Sakura Motoki (Japonia). Nipona a tranșat partida în 38 de secunde.
Kriszta Tunde Incze, învinsă în optimi la Jocurile Olimpice
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Tobi Amusan, recordmena lumii la 100 metri garduri şi campionă mondială în 2022, la Eugene, a ratat calificarea în finala olimpică. Nigerianca a plecat slab, a sperat la o calificare la timpi, dar a treia semifinală a fost mult prea puternică, iar Amusan a rămas pe dinafară.
Tobi Amusan, cea mai rapidă femeie din istorie la 100 metri garduri, a ratat finala olimpică
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Anna Hall, care luptă pentru o medalie la heptatlon, a comis o greşeală greu de înţeles la suliţă. Sportiva din SUA a aruncat excelent, dar apoi a făcut o săritură pe linia de demarcaţie a săriturii, anulându-şi astfel măsurarea aruncării. Ar fi fost o aruncare aproape de PB pentru heptatlonista de peste ocean.
Anna Hall, poate cea mai mare gafă de la Jocurile Olimpice. Cum şi-ar putea compromite medalia
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Deși era cotat cu șanse mari la o medalie olimpică, Cătălin Chirilă a ratat finala olimpică la canoe 1000 m.
În condiții meteo nu tocmai favorabile, sportivul nostru a terminat abia pe 5 în seria sa semifinală.
Nu se poate! Cătălin Chirilă a ratat, incredibil, finala la canoe 1000 de metri, la JO
Sursa video: Eurosport
UPDATE | SUA s-a calificat cu mari emoţii în finala de 4x400, după ce în primul schimb, al lui Quincy Wilson (16 ani), sportivii de peste ocean au fost ultimii. Colegii săi au depus o muncă teribilă pentru a recupera terenul pierdut, dar în cele din urmă au obţinut calificarea în ultimul act, terminând pe 3, după Botswana şi Marea Britanie.
Un puşti de 16 ani era să distrugă ştafeta de 4x400 a SUA. Remontada uluitoare pentru americani
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Momente ireale la taekwondo, în optimea de la 80 kg dintre chilianul Churchill Martinez şi sud-coreeanul Seo Geowoo. Sud-americanul s-a distanţat la 15-6 în repriza a doua şi părea că a câştigat, dar finalul a fost uluitor.
Au fost mai multe contestaţii, iar în cele din urmă s-a decis că repriza e câştigată la superioritate de asiatic. În decisiv, Seo Geowoo a defilat, 14-0, şi a mers în sferturi.
Așa ceva probabil nu s-a mai văzut vreodată. Scene ireale la JO, în proba de taekwondo
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Kristof Rasovszky (Ungaria) s-a impus în întrecerea de înot maraton în ape deschise pe distanța de 10 km. Maghiarul a rezistat atacurilor de pe final și l-a devansat pe Oliver Klemet (Germania). Podiumul a fost completat de David Betlehem (Ungaria).
Ungurii la putere la înot maraton! Aur şi bronz pentru maghiari la Jocurile Olimpice
Sursa video: Eurosport
UPDATE | S-a dat startul și în competițiile de golf și taekwondo.
UPDATE | Ziua de vineri s-a deschis cu proba de înot maraton în ape deschise 10 km.
Ziua de vineri va aduce întreceri la 23 de discipline sportive, cu finale la atletism, breaking, box, ciclism pe pistă, escaladă, fotbal, gimnastică ritmică, haltere, hochei pe iarbă, înot, kaiac-canoe sprint, lupte, sărituri în apă şi taekwondo, tenis de masă, volei şi volei pe plajă.
Vineri vor intra în concurs și românii, unde speranțele sunt din nou mari pentru clasări pe podium.
Cătălin Chirilă a defilat în serii la canoe-1 masculin - 1.000 metri și a setat record olimpic, iar vineri revine în competiție pentru semifinale, programate de la ora 12:30. Românul este unul dintre favoriți și are șanse mari să lupte pentru podium în finala programată de la ora 14:40.
După argintul obținut miercuri la haltere de Mihaela Cambei, vineri va intra în concurs la categoria 71 kg și Loredana Toma, și ea cu șanse de a terminat pe podium această ediție a Jocurilor Olimpice. Proba ei va începe de la ora 20:30.
La lupte, Kriszta Tunde Incze are programate optimi la categoria 62 kg libere, începând cu ora 12:30, iar în funcție de rezultat va concura în continuare în sferturi, de la ora 13:50.
Tot vineri, la Paris vom avea și semifinalele de la baschet feminin, meciul pentru bronz la fotbal feminin și finala olimpică la fotbal masculin, dintre Franța și Spania.
Programul de vineri de la Jocurile Olimpice de la Paris
Atletism 11:05 heptatlon - săritura în lungime 11:40 ştafetă 4x400 m feminin - turul I 12:05 ştafetă 4x400 m masculin - turul I 12:23 heptatlon - aruncarea suliţei - Grupa A 12:30 800 m - masculin - semifinale 13:05 100 m garduri - semifinale 13:32 heptatlon - aruncarea suliţei - Grupa B 20:30 ştafetă 4x100 m feminin - finala 20:37 aruncarea greutăţii - feminin - finala 20:47 ştafetă 4x100 m masculin - finala 21:00 400 m feminin - finala 21:13 triplusalt - masculin - finala 21:25 heptatlon - 800 m (finala) 21:57 10.000 m feminin - finala 22:45 400 m garduri - masculin - finala
Baschet feminin
18:30 semifinală: SUA - Australia 22:00 semifinală: Franţa - Belgia
Polo pe apă masculin 14:00 meci pentru locurile 5-8 15:35 semifinală 19:00 meci pentru locurile 5-8 20:35 semifinală
Sărituri în apă 11:00 platformă masculin - preliminarii 16:00 trambulină 3 m feminin - finala
Taekwondo 10:00 categoria 80 kg masculin - calificări 10:09 categoria 67 kg feminin - optimi 10:21 categoria 80 kg masculin - optimi 15:30 categoria 67 kg feminin - sferturi 15:40 categoria 80 kg masculin - sferturi 17:11 categoria 67 kg feminin - semifinale 17:24 categoria 80 kg masculin - semifinale 20:30 categoria 67 kg feminin - recalificări 20:40 categoria 80 kg masculin - recalificări 21:19 categoria 67 kg feminin - meci pentru bronz 21:49 categoria 67 kg feminin - meci pentru bronz 21:34 categoria 80 kg masculin - meci pentru bronz 22:04 categoria 80 kg masculin - meci pentru bronz 22:19 categoria 67 kg feminin - meci pentru aur 22:37 categoria 80 kg masculin - meci pentru aur
Tenis de masă 11:00 echipe masculin - meciul pentru bronz 16:00 echipe masculin - meciul pentru aur
Volei masculin 17:00 meciul pentru bronz: Italia - SUA
Volei pe plajă 22:00 feminin - meci pentru bronz 23:30 feminin - meci pentru aur
Programul sportivilor români vineri la Jocurile Olimpice de la Paris
Haltere 20:30 categoria 71 kg feminin: Loredana Toma
Lupte 12:30 categoria 62 kg libere, feminin - optimi: Kriszta Tunde Incze 13:50 categoria 62 kg libere, feminin - sferturi: Kriszta Tunde Incze (dacă se califică) 19:55 categoria 62 kg libere, feminin - semifinală: Kriszta Tunde Incze (dacă se califică) 20:05 categoria 62 kg libere, feminin - semifinală: Kriszta Tunde Incze (dacă se califică)
Bonjour, Paris!
Credit imagine: Eurosport
Pentru prima dată în România, Eurosport realizează o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care este difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se vede în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.