Predicție fabuloasă! Team România, așteptată să câștige cele mai multe medalii olimpice din ultimii 16 ani
Au mai rămas 3 zile până la startul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, iar delegația României a făcut deja deplasarea în Franța. Înainte de debutul competiției, jurnaliștii de la Sports Illustrated au făcut predicții cu privire la cum vor arăta podiumurile în toate probele, iar "tricolorii" sunt așteptați să câștige un număr mare de medalii.
Ancuța Bodnar și Simona Radiș, campioane olimpice la Tokyo 2020
Credit imagine: Getty Images
Jocurile Olimpice de la Paris 2024 vor începe în doar 3 zile. Mare parte din delegația României a ajuns deja în Franța, unii dintre sportivi făcând deja primele antrenamente.
Astăzi, jurnaliștii de la Sports Illustrated au publicat o listă cu predicții pentru fiecare probă de la Paris 2024, anunțând cine sunt sportivii pe care îi consideră că au cele mai mari șanse la medalii.
Conform sursei citate, România se va întoarce de la această ediție a Jocurilor Olimpice cu 12 medalii. Acesta ar fi cel mai mare număr de medalii cucerite de "tricolori" în ultimii 16 ani.
Ultima dată când sportivii noștri și-au adjudecat mai mult de 10 medalii a fost la Atena 2004, când au revenit în țară cu 19 medalii, 8 de aur, 5 de argint și 6 de bronz. La precedentele ediții ale Jocurilor Olimpice, românii au obținut câte 4 medalii la Tokyo 2020 și Rio 2016, 7 la Londra 2012 și 8 la Beijing 2008.
Acum, potrivit jurnaliștilor Sports Illustrated, "tricolorii" vor câștiga 3 medalii de aur, 4 de argint și 5 de bronz. Titlurile olimpice le vor aparține lui David Popovici, care este așteptat să se impună în proba de 200 de metri liber, Simonei Radiș și Ancuței Bodnar, care ar urma să-și apere aurul de la Tokyo la dublu vâsle feminin, și bărcii de 8+1 feminin.
În schimb, pe locul 2 al podiumului olimpic sunt așteptați să urce Sabrina Voinea, la sol, Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan, în proba de dublu rame masculin, David Popovici, la 100 de metri liber, și Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel, la dublu rame feminin.
Nu în ultimul rând, medaliile de bronz ar urma să ajungă la Cătălin Chirilă, la canoe simplu 1.000 de metri, Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc, la dublu vâsle categoria ușoară, Cătălina Axente, la lupte libere cat. 76 kg, Loredana Toma, la haltere cat. 71 kg, și la barca României de 4 rame feminin.
Cum vor arăta podiumurile pe care se vor afla și românii la Paris 2024
Canoe simplu 1.000 metri
Aur: Sebastian Brendel (Germania)
Argint: Martin Fuksa (Cehia)
Bronz: Cătălin Chirilă (România)
Sol feminin
Aur: Simone Biles (SUA)
Argint: Sabrina Voinea (România)
Bronz: Rebeca Andrade (Brazilia)
Dublu rame masculin
Aur: Oliver Wynne-Griffith și Tom George (Marea Britanie)
Argint: Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan (România)
Bronz: Roman Roosli and Andrin Gulich (Elveția)
Dublu vâsle feminin
Aur: Ancuța Bodnar și Simona Radiș (România)
Argint: Sophia Vitas și Kristi Wagner (SUA)
Bronz: Donata Karaliene și Dovile Rimkute (Lituania)
Dublu vâsle categoria ușoară
Aur: Emily Craig și Imogen Grant (Marea Britanie)
Argint: Molly Reckford și Michelle Sechser (SUA)
Bronz: Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc (România)
Dublu rame feminin
Aur: Ymkje Clevering și Veronique Meester (Olanda)
Argint: Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel (România)
Bronz: Jessica Morrison și Annabelle McIntyre (Australia)
Patru rame feminin
Aur: Marea Britanie
Argint: Olanda
Bronz: România
8+1 feminin
Aur: România
Argint: SUA
Bronz: Canada
100 de metri liber masculin
Aur: Pan Zhanle (China)
Argint: David Popovici (România)
Bronz: Kyle Chalmers (Australia)
200 de metri liber masculin
Aur: David Popovici (România)
Argint: Lukas Märtens (Germania)
Bronz: Matt Richards (Marea Britanie)
Haltere feminin cat. 71 kg
Aur: Olivia Reeves (SUA)
Argint: Angie Palacios (Ecuador)
Bronz: Loredana-Elena Toma (România)
Lupte libere feminin cat. 76 kg
Aur: Yuka Kagami (Japonia)
Argint: Aiperi Medet Kyzy (Kyrgyzstan)
Bronz: Milaimys Marín (Cuba) și Cătălina Axente (România)

Bonjour Paris
Credit imagine: Getty Images
Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție va avea loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)