Revenirea zilei la Jocurile Olimpice: a triumfat după ce a fost condusă cu set, 5-3 și minge de meci
Chinezoaica Qinwen Zheng a produs una dintre cele mai importante reveniri ale carierei, marți, la Jocurile Olimpice, eliminând-o pe Emma Navarro deși a fost în situații limită de mai multe ori.
Qinwen Zheng, Jocurile Olimpice 2024
Credit imagine: Getty Images
Qinwen Zheng, aflată pentru prima dată la Jocurile Olimpice, a avut parte de un meci extrem de dificil în optimile de finală. Chinezoaica de pe locul 7 WTA a întâlnit-o pe reprezentanta Statelor Unite ale Americii, Emma Navarro, sfertfinalistă anul acesta la Wimbledon, de asemenea debutantă la Paris 2024.

Banner Edenia - Jocurile Olimpice 2024
Credit imagine: Eurosport
Edenia susține sportul românesc.
Chinezoaica, favorită numărul 6 la Jocurile Olimpice, a obținut prima break-ul în meci, în primul set la 3-4, însă nu a reușit să țină de avantaj, astfel că americanca a revenit în manșă și și-a adjudecat-o la tiebreak cu 7-6 (7), după 67 de minute de joc. În setul secund, Zheng a fost supusă unui chin constant de către Navarro, care părea că se îndreaptă către o victorie mare și o calificare importantă în sferturile de finală.
CITEȘTE ȘI:
- GAUFF, OUT DE LA PARIS! NERVI ȘI LACRIMI PENTRU AMERICANCĂ. DONNA VEKIC A PRODUS SURPRIZA ZILEI
- NADAL, SCOS DIN SĂRITE DE ÎNTREBAREA UNUI JURNALIST, DUPĂ EȘECUL CU DJOKOVIC DE LA JO 2024: "ASTA VĂ PREOCUPĂ!"
Qinwen Zheng a produs revenirea zilei la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, cu Emma Navarro
Emma Navarro, aflată pe locul 15 WTA, a condus în setul al doilea cu 3-1 și a avut nu mai puțin de patru mingi de break în game-ul de serviciu al adversarei, numai că Zheng a reușit să revină și să restabilească egalitatea, la 3. Navarro nu a slăbit ritmul meciului și a mai obținut un break, ajungând la scorul de 5-3. În game-ul de serviciu al chinezoaicei a urmat punctul culminant al partidei.
La scorul de 5-4 în setul secund, Emma Navarro a avut prima și singura minge de meci pe serviciul adversarei, însă Zheng a rămas solidă pe picioare și a salvat șansa adversarei, câștigând setul secund în tiebreak cu 7-6 (4), după o oră și 21 de minute de joc. Navarro a cedat complet inițiativa în decisiv, acolo unde Zheng s-a impus cu 6-1 după 44 de minute de joc. În continuare, în sferturile de finală, Zheng va da piept cu Angelique Kerber, aflată la ultimul ei turneu din carieră. O singură dată s-au întâlnit cele două, în 2022, pe hard, iar nemțoaica a triumfat în trei seturi.

Bonjour, Paris!
Credit imagine: Eurosport
Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)