Eurosport
Sabrina Voinea visează să ajungă în finala de la JO: "Sunt foarte încrezătoare"
De
Publicat 28/07/2024 la 14:48 GMT+3
Sabrina Voinea a reușit să execute un exercițiu extrem de bun la sol, la probele de start a gimnasticii artistice de la Jocurile Olimpice de la Paris, ediția 2024. Sportiva noastră a fost implicată în subdiviziunea acestei discipline, iar datorită punctajului obținut, aceasta are șanse mari să atingă o finală, potențial evenoment pe care îl privește cu mare optimism.
Sabrina Voinea
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Mario Soare
Gimnasta româncă a izbutit să înregistreze punctajul de 13.800 la exercițiile la sol la probele organizate în prima parte a acestei zile de la competiția olimpică din Hexagon, fiind cea mai bună reprezentantă a țării noastre la acest capitol. Sabrina Voinea a fost a doua la sărituri, acolo unde a participat, de asemenea, fiind cu puțin în spatele compatrioatei sale, Ana Bărbosu. Dacă cea dintâi a obținut punctajul de 13.666, cea din urmă menționată a încheiat cu borna de 13.800.
La finalul primei subdiviziuni a calificărilor la feminin la gimnastică artistică de la Paris 2024, Sabrina Voinea s-a declarat încântată de prestația sa, una care o poate trimite în finala competiției. Aceasta a transmis că mobilizarea tuturor gimnastelor a fost una impresionantă, iar o participare într-un ultim act al Jocurilor Olimpice pentru această disciplină și pentru România, după o "secetă" de 12 ani devine tot mai realistă:
"A fost un concurs bun, deşi se putea şi mai bine. Întotdeauna e loc de mai bine. Ne-am adunat foarte bine, ne dorim să avem finală cu echipa şi finale la individual şi să arătăm cât putem de bine în finale. Sunt foarte încrezătoare. Am încercat să facem un concurs cât am putut de bine", au fost cuvintele rostite de Sabrina Voinea, după performanța apreciabilă obținută, potrivit Agerpres.
Nadia Comăneci nu a lipsit dintre participantele României la probele gimnasticii artistice
Tot sportiva româncă a amintit de prezența Nadiei Comăneci în apropierea staff-ului gimnasticii țării noastre, care a contat enorm pentru sportivele din România. Fosta gimnastă de performanță, singura care a obținut nota 10 la o probă olimpică în toată istoria competiției a primit aprobarea pentru a fi alături de Sabrina Voinea și coechipierele acesteia în timpul concursului. Sabrina Voinea a punctat cum s-a simțit ca Nadia Comăneci să fie în zonă pe parcursul executării exercițiilor din program:
"Nadia Comăneci ne-a felicitat, îi mulţumim că a fost alături de noi să ne încurajeze. Ne-a purtat foarte mare noroc", a declarat cea mai bună gimnastă la exercițiile de la sol a României la această ediție a Jocurilor Olimpice, conform sursei amintite mai sus.
Sabrina Voinea nu a ignorat sprijinul tuturor fanilor români care a fost vizibil pe toată durata probelor de la gimnastică artistică din a doua zi oficială de întreceri de la Paris 2024, iar sportiva noastră a precizat că atât ea, cât și colegele sale, iubesc toți românii și că le sunt recunoscătoare pentru toată afecțiunea arătată. De asemenea, gimnasta din România a adăugat că le promite o performanță superioară în ultimul act al întrecerilor.
Gimnasta americană care a revenit în forță, dar care nu o sperie deloc pe Sabrina Voinea, în ciuda respectului dintre cele două sportive
Simone Biles a reintrat și ea în competiție, după o lungă perioadă de timp de indisponibilitate, din cauza unor accidentări repetate, iar Sabrina Voinea a pomenit numele gimnastei din Statele Unite ale Americii, în contextul întâlnirii cu aceasta. Sportiva noastră a dezvăluit ce schimb de replici a purtat cu reprezentanta americanilor, dar a transmis și că adversara sa nu este una imbatabilă:
"Lui Simone Biles i-am spus succes şi ea mie, ne-am luat în braţe, am făcut o poză şi cam atât. O să vorbim mai mult după finale. Cred că poate fi învinsă. Dacă eşti foarte atent şi foarte bine pregătit există şi pentru ea zile mai puţin bune la concursuri. Şi pentru noi poate fi cea mai frumoasă zi în care le putem depăşiL", a punctat aceasta.
Sabrina Voinea a obținut cele mai bune note la probele de la bârnă, dar și de la sol, la finalul primei subdiviziuni a calificărilor feminine de la gimnastică artistică. Colectiv vorbind, reprezentativa României la această disciplină sportivă a adunat un total de 159,497 de puncte, iar singura națională care s-a descurcat mai bine a fost Marea Britanie, care a scos 160,830 de puncte în același număr de probe.
La secțiunea de individual compus, primele locuri le revin româncelor Ana Bărbosu și Amalia Ghigoarță, cu un total de 53,333 de puncte, respectiv, 52,665 de puncte. În prima subdiviziune programată, țările Elveția, Mexic, Africa de Sud, Ucraina, Bulgaria și Indonezia au trimis sportive în competiții, pe lângă cele două echipe, iar gimnastele din țara noastră vor afla cu cine se vor duela în continuare atunci când restul subdiviziunilor se vor încheia.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/07/28/image-8bf85755-c3c2-40bc-8373-891f16980910.jpeg)
Bonjour, Paris!
Credit imagine: Eurosport
Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție va avea loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo