Shericka Jackson a părăsit în urlete cursa de 200 de metri din Ungaria. Verdictul medicilor înainte de Jocurile Olimpice
Publicat 10/07/2024 la 13:45 GMT+3
Shericka Jackson a trecut prin mari emoții, înainte de a face deplasarea la Paris. Atleta din Jamaica în vârstă de 29, care visează la trei medalii la JO, s-a accidentat la o cursă în Ungaria. Din fericire, a fost vorba doar de o crampă, astfel că aceasta va fi prezentă în capitala Franței.
Shericka Jackson așteaptă să se întoarcă de la Paris cu 3 medalii
Credit imagine: Getty Images
Dubla campioană mondială în proba de 200 m, atleta jamaicană Shericka Jackson, s-a accidentat în cursul unei reuniuni la Gyulai, în Ungaria, cu două săptămâni înainte de debutul Jocurilor Olimpice (26 iulie - 11 august), conform unor imagini postate pe contul său de X.
Jackson s-a oprit cu 50 m înainte de linia de sosire, strigând de durere şi cu chipul între mâini. Ea disputa prima sa cursă după dubla în probele de 100 şi 200 m la selecţiile Jamaicăi, la finele lunii iunie. Jackson, în vârstă de 29 de ani, purta un mare bandaj în jurul genunchiului stâng.
Vicecampioana mondială în proba de 100 m (2022 şi 2023) a părăsit apoi pista de concurs.
Cursa a fost câştigată de Julien Alfred, din Santa-Lucia, în 22 sec. 16/100, devansând-o pe britanica Daryll Neita.
Shericka Jackson și-a liniștit fanii: nu a suferit o accidentare
Posibila accidentare a Sherickăi Jackson ar fi fost o veste teribilă pentru delegația statului Jamaica, Thompson-Herah, dublă campioană olimpică la 100 metri și cea mai rapidă femeie în viață, declarând forfait, după o accidentare la tendonul lui Ahile.
Din fericire pentru Shericka, nu e vorba de o accidentare gravă, ea anunțând ulterior pe conturile de socializare că a făcut teste ulterioare și medicii au constatat că a fost vorba doar de o crampă.
Jackson a adunat în cariera sa 5 medalii olimpice, dar abia în ultimul an și jumătate, după ce și Thompson-Herah a părăsit clubul "MVP" (așa procedase anterior și Shelly-Ann Fraser-Pryce) ea a devenit atleta numărul unu din Jamaica. Anul trecut, Shericka a alergat 10,65 secunde pe suta de metri (a 5-a performanță din toate timpurile), iar la 200 de metri a oprit cronometrul la 21,41 secunde, a doua performanță din istorie.
La Jocurile Olimpice, jamaicana se va lupta pentru aur cu Sha'Carri Richardson la sută, respectiv cu Gabrielle Thomas, la 200 (ambele din SUA). Jamaica e în primele două favorite la aur și în proba de 4x100 metri.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo