Un fost lider ATP l-a trimis pe Djokovic "la pensie" până în 2025, apoi și-a făcut "mea culpa". Replica lui Nole
Novak Djokovic a cucerit duminică medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Sârbul a completat tenisul cu reușita în fața lui Alcaraz și a închis gura tuturor celor care-l scoteau din calcule pentru cele mai importante titluri. Acesta este și cazul lui Andy Roddick. Americanul spusese că cel mai înțelept din partea sârbului ar fi să se retragă până în 2025.
Novak Djokovic, la ceremonia de premiere de la Jocurile Olimpice. Sârbul a primit medalia de aur
Sursa video: Eurosport
Djokovic, în vârstă de 37 de ani, l-a învins în două seturi, ambele câştigate la tiebreak, 7-6 (7/3), 7-6 (7/2), pe spaniolul Carlos Alcaraz în finala olimpică desfăşurată pe zgura de la Roland Garros. Realizarea lui Nole e cu atât mai impresionantă cu cât în urmă cu 6 săptămâni se fotografia în fața Turnului Eiffel în cârje, după o intervenție chirurgicală la genunchiul drept.

Banner Edenia - Jocurile Olimpice 2024
Credit imagine: Eurosport
Edenia susține sportul românesc.
Șansele lui Djokovic de a câștiga aurul olimpic anul acesta erau destul de scăzute. Sârbul nu câștigase niciun meci în fața unui jucător de Top 10 ATP în 2024 și niciun titlu, o raritate într-o fază atât de avansată al sezonului. Fostul lider mondial, Andy Roddick, spunea în urmă cu câteva săptămâni că Djokovic ar trebui să ia în considerare să stea deoparte restul anului 2024 și să revină în 2025.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/08/04/4018688-81511408-2560-1440.png)
Djokovic câștigă aurul la Jocurile Olimpice! Visul olimpic al sârbului se îndeplinește la 37 de ani
Sursa video: Eurosport
Un fost lider ATP l-a trimis pe Djokovic "la pensie" până în 2025, apoi și-a făcut "mea culpa"
Dacă cineva mai avea îndoieli cu privire la identitatea celui mai bun jucător de tenis din toate timpurile, Novak Djokovic le-a îngropat definitiv duminică, atunci când l-a învins în minimum de seturi pe Alcaraz. Prin câștigarea medaliei de aur și a singurului titlu major care lipsea din palmaresul său uluitor la vârsta de 37 de ani, sârbul a trecut într-o altă dimensiune.
Andy Roddick, a cărui relație cu Djokovic nu a fost întotdeauna excelentă, i-a adus un omagiu pe rețelele sale de socializare: "Voința. Nu pot explica efortul la care tocmai am asistat din partea lui Nole. GOAT. Să aibă o ultimă șansă, să spună tuturor care este prioritatea sa și să o facă împotriva celui mai bun jucător din acest moment. Este foarte emoționant. Am fost norocos să văd asta", a scris fostul număr 1 mondial înainte ca sârbul să-i răspundă: "Mulțumesc, Andy!".

Bonjour, Paris!
Credit imagine: Eurosport
Pentru prima dată în România, Eurosport realizează o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care este difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se vede în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" este prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție a avut loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, iar pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice emisiunea este difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris sunt pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)