Vis la Paris 2024 | Canotorii români debutează la JO pe 27 iulie! Programul complet al finalelor A

6 zile ne mai despart de startul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, competiție la care România se va prezenta cu o delegație formată din 107 sportivi. Dintre aceștia, 45 sunt canotori, ei urmând a concura în 12 probe. Aici găsiți programul complet al finalelor A.

Radis-Bodnar

Credit imagine: Facebook

45 de canotori români – număr record – vor concura, în această vară, în cele 12 ambarcațiuni calificate la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, competiție care debutează în mai puțin de o săptămână și de la care speră să se întoarcă în țară cu cât mai multe medalii.
canotaj, campanie LIDL

canotaj, campanie LIDL

Credit imagine: Getty Images

Bucură-te de performanță alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport din drumul spre Paris.
Conform COSR, sportivii români s-au pregătit impecabil pentru această ediție a Jocurilor Olimpice, la care își doresc cu toții să-și transforme speranțele în realitate. Lupta lor pentru medalii începe peste exact o săptămână.
Primele probe ale canotorilor români vor avea loc pe 27 iulie, când sunt programate seriile de calificare la simplu vâsle masculin, dublu vâsle masculin și feminin și patru vâsle masculin și feminin.
Duminică, 28 iulie, vor debuta la Paris 2024 și cei de la dublu și patru rame feminin și masculin, fiind programate și seriile de la dublu vâsle feminin, categoria ușoară. Apoi, luni vor avea loc seriile la 8+1 feminin și masculin, iar de marți, 30 iulie, încep sferturile și semifinalele.
Finalele A ale probelor în care concurează canotorii români sunt programate începând de pe 31 iulie până pe 3 august. La masculin, dintre români, cele mai mari șanse la o medalie le au bărcile de la dublu rame și patru rame fără cârmaci, medaliate cu argint la Tokyo 2020.
La feminin, bărcile cu cele mai mari șanse la medalii sunt cele de la dublu vâsle, probă la care concurează campioanele olimpice en-titre, Simona Radiș și Ancuța Bodnar, și dublu vâsle feminin (categorie ușoară), care a ocupat locul 6 la precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, fiind ulterior medaliată cu aur european și bronz mondial.

Programul finalelor A de la probele canotorilor români de la Jocurile Olimpice

dublu vâsle feminin (categorie ușoară) - 2 august, ora 13:22
dublu vâsle feminin - 1 august, ora 11:18
dublu rame feminin - 2 august, ora 12:42
patru rame feminin - 1 august, ora 11:50
patru vâsle feminin - 31 iulie, ora 12:38
8+1 feminin - 3 august, ora 10:50
simplu vâsle masculin - 3 august, ora 10:30
dublu vâsle masculin - 1 august, ora 11:30
dublu rame masculin - 2 august, ora 11:30
patru rame masculin - 1 august, ora 12:10
patru vâsle masculin - 31 iulie, ora 12:26
8+1 masculin - 3 august, ora 11:10

LOTUL OLIMPIC DE CANOTAJ AL ROMÂNIEI

Feminin: Simona Radiș, Ancuța Bodnar, Geanina Van Groningen, Ionela Cozmiuc, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Andrada Moroșanu, Mădălina Moroșan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Patricia Cireș, Larisa Bogdan, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Iulia Liliana Bălăucă, Adriana Adam, Roxana Anghel, Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Geanina Juncanariu, Andreea Popa, Amalia Bereș, Victoria Petreanu, Mariana Dumitru, Cristina Drugă
Masculin: Mihai Chiruță, Andrei Cornea, Florin Enache, Leontin Nuțescu, Andrei Lungu, Florin Horodișteanu, Ioan Prundeanu, Florin Arteni, Claudiu Neamțu, Ștefan Berariu, Iulian Chelaru, Andrei Mândrilă, Laurențiu Danciu, Mihăiță Țigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Bogdan Baitoc, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Florin Lehaci, Adrian Munteanu, Alexandru Ciobică și Cristian Nicoară
Bonjour Paris

Bonjour Paris

Credit imagine: Getty Images

Pentru prima dată în România, Eurosport va realiza o emisiune zilnică, pe durata întregii durate a Jocurilor Olimpice, care va fi difuzată live în 5 țări din regiune. Este vorba despre "Bonjour, Paris!", o emisiune găzduită de jurnalistul Cosmin Cernat, ce se va vedea în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia.
Showul regional "Bonjour, Paris!" va fi prezentat în limba engleză de cunoscutul jurnalist. Prima ediție va avea loc pe 24 iulie, de la ora 14:30, urmând ca pe parcursul întregii durate a Jocurilor Olimpice să fie difuzată zilnic la Eurosport 2, de la ora 9:00.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo