Vis la Paris 2024 | David Popovici, ALL IN pentru Jocurile Olimpice! Decizia radicală pe care a luat-o

Bianca Dumitru

Publicat 12/05/2024 la 10:31 GMT+3

David Popovici este unul dintre sportivii români care le dau cele mai mari speranțe fanilor cu privire la o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, competiție pentru care înotătorul se pregătește intens. De altfel, pentru a se putea concentra pe antrenamente, campionul nostru a decis să ia o pauză de la studii.

Flacăra olimpică a fost aprinsă în Olympia, cu 101 zile înainte de startul JO de la Paris

David Popovici va lupta pentru medalii, în această vară, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, în probele de 100 și 200 de metri liber, după ce la ediția precedentă a competiției, pe când avea doar 16 ani, românul a fost la două sutimi de un bronz olimpic.
David Popovici, campanie LIDL
Bucură-te de performanță alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport din drumul spre Paris.
Acum, după ce în 2022 a devenit campion mondial și european la 100 și 200 de metri liber, fanii români își pun toate speranțele pentru o medalie olimpică în David Popovici. La rândul lui, sportivul este motivat să obțină un rezultat cât mai bun.
Astfel, înotătorul se pregătește intens pentru competiția din Franța și a luat și o decizie radicală. Popovici și-a înghețat anul la Facultatea de Psihologie, la care a fost admis în toamnă, pentru a avea mai mult timp pentru antrenamente.
"Am vrut să încerc cu facultatea din anul Jocurilor Olimpice, să le fac pe amândouă, dar am văzut că nu mă pot concentra pe pregătire, împreună cu facultatea, pe cât de mult mi-ar plăcea, așa că am ales să îngheț anul. Ne focusăm pe ce este mai important anul acesta și la anul mai încercăm o dată", a declarat David Popovici, potrivit Sportnet.
Citește și:

Vis la Paris 2024 | David Popovici, ALL IN pentru Jocurile Olimpice

Antrenorul sportivului a vorbit și el, recent, despre cum decurge pregătirea lui David Popovici pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Adrian Rădulescu a dezvăluit că el este foarte atent și la ceea ce fac viitorii adversari ai românului, în timp ce campionul nostru se concentrează doar asupra antrenamentelor lui și a creșterii sale.
"Visele sunt cele mai frumoase. Ne gândim cum să procedăm să navigăm cu succes prin serii, semifinale, să ajungem în finale pe un culoar cât mai bun și, de acolo, o să fie o luptă deschisă.
Ne uităm și la adversari, sunt curios ce fac ceilalți, cum se antrenează, pe David îl interesează doar ce face el, focusul lui este pe cursele lui", a spus Adrian Rădulescu.
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo