Vis la Paris 2024 | Promisiunea făcută de fosta campioană olimpică Simona Amânar: "Gimnastica nu va dezamăgi la JO"
Actualizat 01/05/2024 la 09:49 GMT+3
Jocurile Olimpice de la Paris încep în mai puțin de 100 de zile, iar emoțiile sunt tot mai mari odată ce ne apropiem de grandiosul eveniment din capitala Franței, care va fi transmis pe Eurosport. Multipla campioană olimpică Simona Amânar are extrem de multă încrederea în gimnastica românească și este convinsă că vom avea multe satisfacții din partea acestei discipline.
Simona Amânar. Agerpres
Credit imagine: Eurosport
Ne despart mai puțin de 100 de zile până la startul Jocurilor Olimpice de la Paris, competiție care va putea fi urmărită pe Eurosport în perioada 26 iulie - 11 august. Până atunci, delegația României se pregătește să fie definitivată în perioada următoare, în timp ce sportivii deja calificați trag tare la antrenamente pentru a fi într-o formă cât mai bună la startul competiției. Emoțiile sunt mari în tabăra României, dar și aștepătările. Multipla campioană olimpică, mondială şi europeană la gimnastică artistică Simona Amânar a declarat la începutul acestei luni că gimnastica românească nu ne va dezamăgi la cea mai importantă competiție sportivă din lume.

Amanar, campanie LIDL
Credit imagine: Eurosport
Bucură-te de performanță alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport din drumul spre Paris.
Amânar, care a reprezentat cu mândrie culorile României la cele mai importante evenimente sportive de-a lungul timpului, este optimistă că actuala generație se va ridica la nivelul așteptărilor și că va reuși să obțină cele mai bune rezultate în vară, la Paris.
Aceasta are mare încredere în reprezentantele României, despre care afirmă cu încredere că vor face tot ce depinde de ele pentru a urca pe podium și a veni cu medalii olimpice.
Vis la Paris | Simona Amânar, încredere deplină în delegația României
Simona Amânar este cu gândul la sportivele care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice și are încredere că dacă vor fi sănătoase fetele vor reuși să se întoarcă cu medalii de la Paris.
"Întotdeauna mergem cu speranţe la Jocurile Olimpice. Eu în primul rând îmi doresc ca fetele din echipa României să ajungă sănătoase la Paris, să se califice în finale şi vom vedea mai departe. Să ajungă ele sănătoase şi cu siguranţă gimnastica nu va dezamăgi la Paris.
Toată lumea se gândeşte la Sabrina (n.r. - Sabrina Maneca Voinea), dar eu cred că oricare va ajunge într-o finală va avea o şansă la medalie. Important este să aibă exerciţii cât mai valoroase", a spus Amânar, citată de Agerpres.
Multipla medaliată olimpică, mondială şi europeană a mai subliniat faptul că speră ca în viitorul apropiat gimnastica românească să aibă rezultate tot mai bune.
"Nu ştiu exact ce vine din urmă pentru gimnastica românească. Mă refer la sportive cu rezultate, pentru că rezultate ne dorim toţi. Cu siguranţă vor veni gimnaste din urmă, care sper eu să se califice şi la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice.
Eu spun că în primul rând trebuie să ne calificăm şi după să ne gândim la medalii. E puţin trist, dar trebuie să facem faţă şi să găsim metoda potrivită pentru ca gimnastica românească să ajungă să aibă din nou rezultatele cele mai bune", a adăugat Simona Amânar, pentru sursa citată mai sus.
VIS LA PARIS 2024 | SPORTIVII ROMÂNI CALIFICAȚI LA JO 2024
ATLETISM (5): Delvine Relin Meringor (maraton), Alina Rotaru Kottmann (săritura în lungime), Andrea Mikloș (400 m), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului)
BOX (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg)
CANOTAJ (44): 8 plus 1 (feminin și masculin), dublu vâsle (feminin și masculin), patru vâsle (feminin și masculin), patru rame (feminin și masculin), dublu rame (feminin și masculin), dublu vâsle categorie ușoară (feminin)
GIMNASTICĂ ARTISTICĂ (6): echipa feminină, Andrei Muntean
GIMNASTICĂ RITMICĂ (1): Annaliese Drăgan (individual compus)
HALTERE (2): Loredana Toma (cat. 71 kg), Mihaela Cambei (cat. 49 kg)
ÎNOT (2): David Popovici (100, 200 m liber), Vlad Stancu (800, 1500 m liber)
KAIAC-CANOE (3): Cătălin Chirilă (canoe simplu 1.000 m), Ilie Sprâncean/ Oleg Nuță (canoe dublu, 500 m)
LUPTE (1): Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg)
POLO (13): naționala masculină
TENIS DE MASĂ (3): echipa feminină
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo