Reacţia Chinei, după ce SUA şi Australia au anunţat "boicotul diplomatic" al Jocurilor Olimpice de la Beijing

Cristian Mihală

Publicat 08/12/2021 la 13:34 GMT+2

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, a declarat miercuri, în cursul unei conferinţe de presă, că ţara sa nu a avut niciodată intenţia de a invita înalţi responsabili australieni pentru ceremoniile oficiale prilejuite de Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, după ce Australia a anunţat că se alătură Statelor Unite în "boicotul diplomatic" al competiţiei.

Beijing Olympics

Credit imagine: AFP

"Nimănui nu-i pasă dacă ei vin sau nu. Politica lor politicianistă şi micile jocuri de culise nu vor schimba cu nimic reuşita Jocurilor Olimpice", a spus oficialul chinez.
"Decizia autorităţilor de la Canberra arată clar că executivul australian urmează orbeşte deciziile unei anumite ţări", a adăugat Wang, fără a numi însă Statele Unite.
Australia a anunţat că nu va trimite niciun reprezentat al guvernului său la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, alăturându-se astfel "boicotului diplomatic" declarat luni de Statele Unite, conform prim-ministrului Scott Morrison.
Decizia adoptată de responsabilii de la Canberra are ca explicaţie incertitudinile legate de Shuai Peng, dar intervine şi într-un context de "dezacord" cu China privind numeroase chestiuni, mergând de la legile australiene privind ingerinţa străină până la recenta decizie de a achiziţiona submarine cu propulsie nucleară, aşa cum a precizat Morrison.
CITEŞTE ŞI:

Decizia Australiei, salutată de susţinătorii drepturilor omului

Premierul australian a menţionat, de asemenea, violări ale drepturilor omului în regiunea Xinjiang şi reticenţa Beijingului de a purta discuţii cu responsabili australieni.
"Australia nu va reveni asupra poziţiei ferme pe care a adoptat-o pentru a-şi apăra interesele şi nu este deloc surprinzător că nu vom trimite oficiali australieni la aceste Jocuri", a mai spus premierul.
Această decizie, care nu împiedică însă sportivii să participe la Jocuri, intervine la o zi după anunţul făcut de Statele Unite privind "boicotul diplomatic" în numele apărării drepturilor omului, în mod special legat de situaţia de la Xinjiang, pe care Washingtonul o consideră un genocid comis asupra minorităţii uigure.
Grupuri de susţinători ai drepturilor omului au salutat decizia de la Canberra.
Aproximativ 40 de sportivi australieni ar urma să participe la Jocurile de la Beijing, ce vor debuta pe 4 februarie.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo