Jocurile Olimpice dau șansa sportivilor din toată lumea să concureze la cel mai înalt nivel, iar unii chiar reușesc să aducă și medalii. La Tokyo s-a scris povestea Florei Duffy, ce a adus primul titlu olimpic din istoria Insulelor Bermude, o țară ce reprezintă un conglomerat de 181 de insule și care conform unui raport al Băncii Mondiale din 2019 numărăr puțin peste 65.000 de locuitori.
Insulele Bermude au avut până marți o singură medalie la cea mai importantă competiție a planetei. Este vorba despre un argint, obținut la box, de către Clarence Hill, la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976. Succesul de la triatlon schimbă radical lume sportului din acest teritoriu.

Rezultat anunțat

Tokyo 2020
România, cele mai mari premii din Europa pentru medaliații de la JO! Ce sume oferă statul
19/08/2021 LA 16:12
Duffy (33 de ani) este un nume consacrat al acestei discipline. Fiind singura din istorie care a reușit să câștige trei titluri la triatlon într-un singur sezon. În anul 2016, ea a reușit să se impună în cadrul: WTS, ITU Cross Triathlon și Xterra, fiind pentru o perioadă și numărul 1 mondial. În prezent ocupă locul 15, iar în ierarhia continentului nord-american se află pe 5.
Cursa de la Tokyo a fost controlată impecabil din punct de vedere tactic. Duffy a mers pefect în toate cele trei discipline, iar pe finalul cursei de alergare și-a cimentat succesul, cu peste un minut avans în fața ocupantei locului secund, britanica Georgia Taylor-Brown. Bronzul merge în Statele Unite ale Americii, la Katie Zaferes.
Noua campionată olimpică la triatlon are un program de antrenamente spartan. Săptămâna sa de pregătire include minim șase sesiuni de înot, șase sesiuni de alergare cu bicicleta și între patru și șase alergări. Partener în pregătire este soțul său, triatletul sud-african Dan Hugo. Cei doi își desfășoară activitățile sportive în majoritatea timpului în Boulder, un oraș american din statul Colorado.

Hidilyn Diaz a bifat ieri primul succes olimpic pentru Filipine

Hidilyn Diaz este o halterofilă de 30 de ani din Filipine, care a participat la Tokyo pentru a 4-a oară în carieră la Jocurile Olimpice. Până în acest an, sportul fiilipinez nu cunoscuse gustul unui succes olimpic deși a trimis sportivi la 21 de ediții ale Jocurilor Olimpice de vară. Sportivii din Filipine urcaseră de 10 ori pe podiumul olimpic, dar niciodată pe prima treaptă (3 medalii de argint și 7 de bronz).
Hidilyn Diaz a schimbat astăzi cursul istoriei sportului din țara sa, reușind să câștige medalia de aur la categoria 55 de kilograme. Filipineza a reușit să ridice în total 224 de kilograme: 97 la smuls și 127 la aruncat, stabilind și un record olimpic la a 2-a probă.
Diaz a devansat-o cu numai un kilogram pe chinezoaica Qiuyun Liao, deținătoarea recordului mondial la această categorie, atât la fiecare stil în parte, cât și la general. Poziția a 3-a a podiumului a fost ocupată de Zulfiya Chinshanlo (Kazakhstan), campioana olimpică din 2012, care a ridicat în total 213 kilograme.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se văd pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Tokyo 2020
Cea mai ghinionistă țară de la JO. A terminat de 12 ori pe locul 4 la Tokyo și a ieșit din top 15
17/08/2021 LA 11:06
Tokyo 2020
Jocurile Olimpice sunt costisitoare! Topul statelor care plătesc cele mai mari recompense după Tokyo
13/08/2021 LA 16:05