"M-au descalificat nu pentru că am trișat, ci pentru că sunt om". Scandal fără precedent la Jocurile Paralimpice

Elena Congost, care a cucerit bronzul la maraton la Jocurile Paralimpice, a fost descalificată pentru că a lăsat pentru o secundă frânghia care o lega de ghidul ei, pe ultimii metri din cursă, în timp ce încerca să-l ajute să nu cadă din cauza crampelor apărute.

Elena Congost, alături de ghidul său, Carol Bruguera, la finalul probei de maraton de la Jocurile Paralimpice

Credit imagine: Getty Images

În ultima zi a Jocurilor Paralimpice am avut parte și de cel mai mare scandal. Organizatorii au judecat strict în litera regulamentului și au decis să o descalifice pe Elena Congost, atletă cu probleme de vedere, în proba de maraton. Aceasta a lăsat frânghia care o lega de ghidul său pentru o secundă, încercând să îl ajute pe acesta să nu cadă, după ce crampele își făcuseră apariția. Totul s-a întâmplat în ultimii metri ai cursei, astfel că decizia luată de arbitri pare una discutabilă.
Catalana, care a revenit în competiții după 8 ani de pauză, perioadă în care a născut de 4 ori, a fost devastată de hotărârea organizatorilor și a avut un mesaj extrem de acid.
"Aș dori ca toată lumea să știe că nu m-au descalificat pentru că am trișat, ci pentru că sunt o ființă umană, cu empatie și instinct. Când cineva suferă, normal și firesc este să încerc să ajut.
Sunt devastată, sincer, pentru că medalia e a mea, o meritam. Am preferat să las frânghia pentru o secundă decât ghidul meu să se prăbușească", a spus Congost, în lacrimi, pentru Marca.
Articolul 7.9 din regulament spune clar că sportivul și ghidul trebuie să fie conectați prin frânghie pe distanța celor 42 de kilometri și 195 de metri, dar cazul acesta a fost unul special, pe ultimii metri ai cursei, astfel că se putea face o excepție. Mai ales că "eroarea" nu a adus vreun beneficiu din punct de vedere sportiv, a 4-a clasată, o japoneză a avut o întârziere de 3 minute față de iberică.
"Oricine rațional ar fi înțeles ce s-a întâmplat și ar fi luat o decizie în consecință. Am rămas și fără medalie și fără primă, pentru că nu mai exist în clasament, am fost descalificată", a mai spus Congost, care fusese medaliată cu aur la Jocurile Paralimpice de la Rio 2016. Ea a i-a născut pe Arlet (6 ani), Abril (4), Ona (3) și Lluc (1) și nu intenționa să mai revină în sport, dar la îndemnul soțului ei, a făcut eforturi supraomenești pentru a fi într-o formă cât mai bună pentru Paris 2024. Din nefericire, a fost deposedată de o medalie olimpică pe care probabil o merita, din cauza unei erori minime și a unor organizatori care au interpretat regulamentul strict după "buchia cărții", fără a ține cont de context.

Jocurile Paralimpice de la Paris s-au încheiat

Flacăra Jocurilor Paralimpice de la Paris a fost stinsă pe Stade de France de campioana la bocce Aurelie Aubert, înconjurată de mai mulţi sportivi francezi care au marcat Jocurile Paralimpice, duminică seara, la ceremonia de închidere.
La puţin timp după aceea, vasul olimpic şi paralimpic, aflat în Grădina Tuileries, în inima Parisului, a fost stins şi el, marcând încheierea unei ''veri istorice'' în Franţa.
Preşedintele Comitetului de organizare (Paris-2024), Tony Estanguet, a salutat o ''vară istorică'' a cărei ''amintire (...) va rămâne gravată în noi toţi'', în discursul său din timpul ceremoniei de închidere.
''În această vară, oamenii au vorbit între ei şi Franţa a fost fericită, în această vară Franţa a avut întâlnire cu istoria şi a răspuns prezent'', a transmis Estanguet.
Ceremonia de închidere a început cu un omagiu adus lui Johnny Hallyday, cu o versiune simfonică a melodiei sale ''Vivre pour le meilleur'', intrepretată de steaua franceză în devenire Santa (31 ani), care a făcut să vibreze Stade de France.
Melodia ''Que je t'aime'' a aceluiaşi simbol naţional Johnny Hallyday, decedat în 2017 la 74 de ani, a avut rolul de a mulţumi celor 45.000 de voluntari mobilizaţi pe timpul Jocurilor Paralimpice.
Orchestra Gărzii Republicane a făcut o incursiune în muzica pop, intrepretând de la Aya Nakamura la Oasis, trecând prin Daft Punk şi Jacques Martin.
Drapelul paralimpic a fost predat oraşului Los Angeles, care va găzdui ediţia din 2028, în prezenţa primarilor celor două metropole, franţuzoaica Anne Hidalgo şi californiana Karen Bass.
Apoi Stade de France s-a transformat într-un imens ring de dans, pentru o oră de spectacol muzical, cu tema ''Paris est o sărbătoare'', susţinut de Jean-Michel Jarre, maestrul muzicii electronice franceze.
La ceremonia de închidere, purtătorul de drapel al delegaţiei României a fost Alexandru Bologa, campion paralimpic la judo pentru nevăzători, cat. 73 kg. România a participat cu şase sportivi la Jocurile Paralimpice de la Paris, la trei sporturi, obţinând o medalie de aur şi una de bronz - locul 61 pe naţiuni.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo