Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Judoka Andreea Chițu, medaliată cu argint la Campionatele Europene de la Praga

Cezara Paraschiv

Actualizat 20/11/2020 la 00:22 GMT+2

Andreea Chiţu a câștigat medalia de argint la Campionatele Europene de judo de la Praga, la categoria 52 kg. Italianca Odette Giuffrida a învins-o pe româncă în finala de joi, anunță Agerpres.

Andreea Chitu

Credit imagine: Eurosport

Andreea Chițu, în vârstă de 32 de ani, a încheiat pe treapta a doua a podiumului Campionatele Europene de judo. Fost număr unu mondial la categoria sa, 52 kg, Chițu le-a învins la Praga pe campioanele Belgiei, Rusiei și Spaniei, ajungând înclinându-se în finală, în fața celei mai bune judoka a Italiei.
Sportiva pregătită de Florin Bercean a trecut în optimi pe Amber Ryheul, în sferturi - de vicecampioana mondială de anul trecut - Natalia Kuziutina, iar în semifinale a depășit-o pe Ana Perez Box.

Chițu vizează prezența la Tokyo

Andreea Chițu are în palmares medalii de argint la Campionatele Mondiale de Judo, în 2014 și 2015, aurul european în 2012, iar în prezent visează să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate pentru 2021. La jumătatea lunii septembrie, Chițu a obţinut medalia de bronz la Grand Slam-ul de judo de la Budapesta.
13 sportivi reprezintă România la Campionatele Europene de Judo de la Praga (opt în competiția masculină, cinci la feminin).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo