Benny Adegbuyi a scris istorie pentru România în Glory, învingându-l prin KO pe Badr Hari în repriza a treia, în cadrul galei din Olanda. Românul a trecut prin momente dificile în repriza secundă, fiind doborât cu o lovitură de stânga, cu aproximativ un minut înainte de finalul rundei. K.O.-ul a venit în debutul ultimei reprize, românul forțându-l pe legendarul marocan să abandoneze.
"Nu prea am dormit. Mă bucur pentru victorie. Cred că e cea mai răsunătoare victorie a unui român împotriva unui străin, fost campion K1, o legendă vie. Mă bucur că am reușit să ridic tricolorul sus.
Când am început kickbox-ul mă uitam la finalele lui, mă trezeam noaptea. Pot să zic că l-am scos la pensie, dar eu sper să continue, e încă puternic, te poate doborî în orice moment. Întotdeauna acord adversarului o revanșă, vedem în 2021. Am vorbit foarte puțin cu el după meci, era supărat, știți stilul lui, puțin arogant, dar nu mai contează", a declarat Benny, la revenirea în țară, conform Digisport.
Kick Boxing
Benny Adegbuyi a povestit cum a încercat Badr Hari să-l intimideze: "Am crezut că vine să mă salute"
10/01/2021 LA 11:29

Benny Adegbuyi s-a temut de arbitraj în disputa cu Badr Hari

Benny Adegbuyi nu a avut de luptat doar cu adversarul, unul de talie mondială, dar și cu arbitrajul. Românul a recunoscut că s-a temut că decizia acestora i-a creat neliniște și, judecând după cum s-a încheiat prima repriză, teama lui a fost justificată. Dacă în runda a doua marocanul a fost dat câștigător în unanimitate pe merit, în prima rundă lucrurile au fost ciudate. Chiar dacă Benny a dominat și a punctat mai clar, doi din cei trei arbitri l-au văzut câștigător pe Badr Hari. Din fericire, Benny și-a făcut K.O. adversarul, netrebuind să stea la mâna arbitrilor.
"Mi s-a părut dubios arbitrajul, știam că dacă va fi meciul strâns, fiind olandez și fiind o legendă, va fi avantajat el, dar până la urmă am schimbat eu decizia, nu m-am lăsat la mâna lor", a mai spus marele campion român.
Benny Adegbuyi a obținut una din cele mai mari performanțe ale carierei și a devenit îndreptățit să intre în ring în calitate de challenger, pentru titlul mondial.
Acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de jumătatea anului viitor, pentru că actualul campion mondial Rico Verhoeven are deja programat un meci cu Jamal Ben Saddik, în Gala Glory 77, ce va avea loc în 30 ianuarie a anului viitor. Câștigătorul acelui meci va fi adversarul lui Benny pentru centura mondială.
Kick Boxing
Ce meserie ar fi avut Benny Adegbuyi dacă nu devenea luptător: "Tatăl meu mereu îmi spunea asta"
25/12/2020 LA 13:04
Kick Boxing
Benny Adegbuyi, declarația zilei după meciul cu Badr Hari: "Mă știe și Cristiano Ronaldo acum!"
24/12/2020 LA 15:26