Alexandra Anghel, medaliată cu argint la Europenele de la Tirana

Sportiva română Alexandra Nicoleta Anghel a câştigat medalia de argint la cat. 76 kg, joi seara, la Campionatele Europene de lupte de la Tirana (Albania), după ce a fost învinsă în finală de ucraineanca Anastasia Alpieeva, principala favorită.

Alexandra Anghel

Credit imagine: Getty Images

Sportiva română Alexandra Nicoleta Anghel a câştigat medalia de argint la cat. 76 kg, joi seara, la Campionatele Europene de lupte de la Tirana (Albania), după ce a fost învinsă în finală de ucraineanca Anastasia Alpieeva, principala favorită.
Miercuri, Anghel a intrat direct în sferturile de finală, cu o victorie în faţa franţuzoaicei Kendra Augustine Jocelyne Dacher, iar în semifinale a învins-o pe italianca Enrica Rinaldi.
Anghel (28 ani) rămâne cu un singur titlu european, obţinut în 2023, dar palmaresul său mai cuprinde o medalie de argint la Europene (2024) şi două de bronz (2018, 2025), precum şi un bronz mondial (2022).

România a obținut patru medalii la Europenele de la Tirana

România a obţinut patru medalii la Europenele de la Tirana, toate la feminin, aur prin Andreea Beatrice Ana (cat. 55 kg), argint prin Alexandra Nicoleta Anghel (cat. 76 kg) şi bronz prin Alina Vuc (cat. 50 kg) şi Kateryna Zelenykh (cat. 68 kg).
Tot joi, la cat. 53 kg, Beatrice Ionela Ferenţ a învins-o în preliminarii pe Vestina Daniseviciute (Lituania), dar a pierdut meciul din sferturi contra polonezei Roksana Marta Zasina.
La cat. 62 kg, Amina Roxana Capezan a fost învinsă în preliminarii de suedeza Johanna Lindborg.
În limitele cat. 65 kg, Kriszta Tunde Incze a fost întrecută în sferturi de azera Birgul Soltanova.
România participă în total cu 14 sportivi la competiţie.
La ediţia 2025 a Campionatelor Europene, desfăşurată la Bratislava (Slovacia), România a câştigat trei medalii, toate la feminin: două de argint prin Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg) şi Kateryna Zelenykh (cat. 68 kg) şi una de bronz prin Alexandra Anghel (cat. 72 kg).
Sursă: AGERPRES.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo