Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tibi Ușeriu a povestit experiența de la Cercul Polar: "Sunt -19 grade, s-a încălzit, nu e de plajă"

Irina Aldea

Publicat 06/02/2020 la 10:34 GMT+2

Maratonistul Tibi Ușeriu a povestit experiența pe care a trait-o la Cercul Polar în cadrul Yukon Arctic.

Useriu

Credit imagine: Eurosport

Tibi Ușeriu, care participă la cursa de la Cercul Polar, a transmis, miercuri, un mesaj video în țară, unde povestește experiența sa la Yukon Arctic.Atletul se bucură că „s-a încălzit”, deși sunt -19 grade, iar despre sania, pe care era cât pe ce să o "fure” un ren, spune că este casa lui. Ușeriu își începe mesajul său video spunând că "s-a încălzit astăzi (miercuri – n.r.) un pic și pot să scot telefonul să fac o filmare. Bine, s-a încălzit puțin, dar nu e de plajă, sunt – 19. Ce am vrut să vă arăt, uite, am să vă arăt în spate, o să vă arăt și în față, cum poate fi (...) Via Transilvaniei. Bă, ce vie au ăștia. Ce vie au ăștia și cum poate să arate, dar eu cred că având ajutorul nostru, așa poate să arate și a noastră, de fain”, spune Tibi Ușeriu.
Sportivul român este în cea de-a cincea zi de concurs și spune că planurile i-au fost date peste cap din cauza zăpezii, dar "să ajungem la final, asta e cel mai important”, spune sportivul, care anul trecut a fost eliminat din cauza unor degerături. "E cam multă zăpadă, traseul e foarte dificil de mers pe el, dar ce contează? Să ajungem la final, asta e important. Îmi aduc aminte că anul trecut pe vremea asta eram în spital și dădeam refresh la pagină să văd care termină cursa. Astăzi sunt la kilometrul 380 și ceva. Mai am 100 și ceva de kilometri, mă apropii de punctul 8 și nu cred că nu arăt eu foarte bine. M-am săturat de dormitul ăsta prin pădurile astea. Cât îs de frumoase, la un moment dat nu le mai suporți”, mărturisește Tibi.

Experiența lui Tibi Ușeriu la -19 grade

Acesta devine amuzant când povestește despre faptul că la Cercul Polar singurii care pot ataca sunt renii și a fost sfătuit de organizatorii Yukon Arctic să aibă grijă de sanie, pe care Tibi o numește "căsuța mea”.
Tibi Ușeriu
"Săniuța asta a mea, uite, cu sigla noastră, e căsuța mea. Îmi salvează viața. La un moment dat a fost o chestie faină că singurele animale care atacă sunt renii. Mai umblă lupi, râși, dar în general sunt renii. Dar la un moment dat a apărut un ren și eu am mers pe sanie. Organizatorul a spus: <Orice s-ar întâmpla nu lăsa sania, că dacă ai lăsat sania, e gata>. Și a apărut un ren pe cărare și nu m-a lăsat să trec. Am tot dat cu bățul, tot nu știu ce și la un moment dat a venit către mine și a trebuit să sar prin boschet cu tot cu sanie. Păi cum să las sania, că aici dacă lași sania e cam gata. Nu o mai găsești”, povestește sportivul român.
Sportivul Tibi Ușeriu mai are peste 100 de kilometri până la finalul cursei de la Cercul Polar, după cinci zile de concurs, în care au mai rămas doar patru atleți. Încă din a doua zi de concurs, sportivul român a spus că nu are forță, pentru că are probleme cu stomacul și nu poate mânca. Anul trecut, Tibi Uşeriu a mers aproximativ 100 de kilometri în 24 de ore la temperaturi de -38 de grade Celsius, iar la a doua oprire, medicii care i-au făcut controlul de rutină l-au anunţat că trebuie să se retragă. A fost transportat cu elicopterul la spitalul din Whitehorse, Canada, pentru îngrijiri de specialitate, pentru că avea degerături.
Yukon Arctic Ultra 2020 se desfășoară în perioada 30 ianuarie – 7 februarie.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo