Getty Images

Cal Crutchlow câștigă un Mare Premiu haotic în Argentina

Cal Crutchlow câștigă un Mare Premiu haotic în Argentina
By Getty Images

The 09/04/2018 at 12:57Updated The 12/04/2018 at 12:58

Britanicul și-a trecut în cont a treia victorie a carierei la capătul unei curse întârziate și plină de evenimente.

Cal Crutchlow a câștigat al doilea Mare Premiu din sezonul 2018 al MotoGP, cel din Argentina, și conduce clasamentul piloților după primele două etape. Pilotul LCR Honda a judecat perfect o cursă cu adevărat haotică desfășurată pe circuitul de la Termas de Rio Hondo, trecând linia de sosire primul într-un grup fruntaș ce i-a mai conținut pe Johann Zarco, Alex Rins și Jack Miller.

Australianul Miller a pornit din pole position, însă nu fără ca debutul cursei să fie unul ireal. Pe un circuit umed, dar în rapidă uscare, toți piloții din spatele acestuia au luat decizia de a trece pe pneuri slick odată ajunși pe grilă. Miller, care era deja în poziția de start pe un set de pneuri de acest tip, a rămas singur pe grilă, în timp ce restul piloților ar fi trebuit să pornească de pe linia boxelor, conform regulamentului.După o ședință scurtă, organizatorii au decis ca grila de start să fie însă reformată, cu restul piloților pornind cu o penalizare de trei linii datorită situației fără precedent.

Startul a fost întârziat suplimentar de Marc Marquez, căruia i s-a oprit motorul tocmai pe grilă. Spaniolul l-a repornit cu succes în urma unor manevre haotice și a fost lăsat să-și reia locul înainte de start. Marquez a fost apoi penalizat cu un ride-through, căzând înspre coada clasamentului și revenind apoi impresionant.

Un nou moment controversat a avut loc când Marquez a încercat să-l depășească pe Valentino Rossi, acroșându-l. Italianul a căzut de pe motocicletă fiind forțat să ajungă pe iarba din afara circuitului și a încheiat cursa pe locul 19, în afara punctelor. Marquez și-a continuat revenirea, depășindu-l pe Maverick Vinales pentru a urca pe locul 5 în ultimul tur, însă o penalizare retroactivă pentru incidentul cu Rossi l-a găsit clasat la rândul său în afara punctelor în final.

În fruntea cursei, Miller, Rins, Zarco și Crutchlow s-au desprins de restul plutonului. Rins a căpătat conducerea cursei după ce l-a depășit pe Miller, însă apoi o greșeală personală l-a văzut căzând pe locul patru. O greșeală a australianului a făcut ca lupta pentru victorie să se dea între Crutchlow și Zarco, cei doi trecând pe rând la conducere înainte ca britanicul să facă mutarea decisivă în penultimul tur. Rins a completat podiumul – prima sa reușită de acest gen la clasa MotoGP – iar Miller a încheiat abia al patrulea.

Vinales s-a clasat al 5-lea în final, fiind urmat de un grup de cinci piloți care au completat primele 10 poziții. Din el au făcut parte, în ordine, Andrea Dovizioso, Tito Rabat, Andrea Iannone, Hafizh Syahrin și Danilo Petrucci. Pol Espargaro, Scott Redding, debutanții Takaaki Nakagami și Franco Morbidelli, dar și Jorge Lorenzo s-au mai clasat în puncte.

După două curse, clasamentul piloților este condus surprinzător de către Crutchlow (38p), cu Dovizioso (35p) și Zarco (28p) cel mai aproape pe urmele sale.

Cursa clasei Moto2 a fost câștigată de Mattia Pasini în fața poleman-ului Xavi Vierge. Miguel Oliveira a completat podiumul, fiind ultimul pilot care a făcut parte din grupul fruntaș. Pasini conduce clasamentul piloților în fața conaționalilor italieni Lorenzo Baldassarri și Francesvo Bagnaia.

La clasa Moto3 s-a impus Marco Bezzecchi, italianul aflâdnu-se la prima victorie din carieră. Aron Canet și Fabio Di Giannantonio au mai urcat pe podiumul de premiere. Canet conduce în clasamentul general, fiind urmat de Jorge Martin și de Bezzecchi.

Sezonul MotoGP este transmis de-a lungul anului pe Eurosport 1. Cursa următoare: Marele Premiu al Americilor, 22 aprilie.