Marc Marquez a câştigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Germaniei

Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Germaniei la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfăşurată sâmbătă pe circuitul Sachsenring.

Marc Marquez

Credit imagine: Getty Images

Plecat din pole position, campionul mondial en titre a condus cursa de la un capăt la altul, fiind cronometrat la capătul celor 15 tururi de pistă în 20 min 12 sec 978/1000. El i-a devansat, la fel ca în calificări, pe fratele său mai mic, Alex Marquez (Ducati-Gresini) şi pe italianul Fabio Di Giannantonio (Ducati-VR46).


Japonezul Ai Ogura (Aprilia-Trackhouse) s-a clasat pe locul al patrulea, urmat de coechipierul său spaniol Raul Fernandez şi de compatriotul acestuia Jorge Martin (Aprilia).

Aceasta este a treia cursă de sprint câştigată de Marc Marquez de la debutul anului 2026, ibericul aflându-se pe locul al cincilea în ierarhia generală a Campionatului Mondial, cu 165 de puncte, la 32 de puncte distanţă de liderul Jorge Martin.

Supranumit "The King of the Ring" (Regele de la [Sachsen]Ring), Marc Marquez a vizează duminică al 13-lea său succes pe circuitul german, la toate categoriile, şi al 10-lea în MotoGP, ceea ce i-ar permite să egaleze recordurile deţinute de legendarul pilot italian Giacomo Agostini.
Sursa: Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo