Și ce primă parte de 2017 va fi încheiată în Germania! Doar 11 puncte separă locul 1 de locul 4 în clasamentul piloților după opt curse - cel mai mic număr în acest moment al sezonului de la introducerea actualului sistem de punctaj.
După abandonul lui Maverick Vinales și locul 5 obținut în Olanda de către Andrea Dovizioso săptămâna trecută, italianul conduce ierarhia, cu spaniolul la 4 lungimi de el. Valentino Rossi îi urmează la alte 3 puncte după ce a câștigat la Assen, iar Marc Marquez se află la rândul său la 4 puncte în urmă și e implicat fără doar și poate în lupta pentru titlu.
Marquez este de altfel unul dintre marii favoriți la victorie în Germania. Pilotul Honda și-a trecut în cont șapte victorii la rând în ultimele șapte prezențe aici - patru la clasa mare MotoGP urmând celor două de la clasa Moto2 și de prima sa victorie la Sachsenring, obținută la Moto3 în 2010. Mai mult, Marquez a pornit din pole-position în fiecare dintre cursele câștigate. Spaniolul vine însă după cinci curse în care nu a gustat succesul în actuala stagiune, marcând cea mai lungă serie fără victorie de la trecerea sa la clasa MotoGP în 2013.
Marele Premiu al Valenciei
Sfârșitul unei ere în MotoGP! Valentino Rossi, la ultima cursă a carierei
14/11/2021 LA 08:56
Forma este de partea italienilor în acest moment în campionatul de motociclism. Dovizioso și Rossi s-au impus în ultimele trei curse, iar Danilo Petrucci se află și el într-o creștere evidentă de formă, urcând pe podium de două ori în acest timp folosind o motocicletă privată Ducati. O serie de trei succese italienești nu mai avusese loc din 2009 în MotoGP, iar Rossi va avea ocazia să câștige două curse la rând pentru prima oară tocmai din acea perioadă încoace. Dacă „Doctorul” urcă pe prima treaptă a podiumului duminică, el va deveni al doilea cel mai în vârstă pilot care reușește două asemenea victorii la rând.
Competiția este însă crâncenă. Oricare dintre piloții Yahama, Honda sau Ducati are șanse de a urca pe podium, dar nici unul mai mari decât Marquez. La fel ca la Austin, acesta este așteptat să se impună pe unul din circuitele care i-au fost cele mai de succes din carieră până acum. O a opta victorie la rând în Germania îl așteaptă. Rămâne de văzut dacă spaniolul o va înregistra.
La clasele mici lupta este așteptată să fie din nou una spectaculoasă, protagoniștii alegându-se în mod normal dintre Franco Morbidelli, Thomas Luthi, Alex Marquez sau Miguel Oliveira la Moto2 și Joan Mir, Aron Canet, Romano Fenati sau Jorge Martin la Moto3.
Eurosport 1 transmite toate sesiunile weekendului din Germania LIVE, începând cu antrenamentele libere de vineri.
Programul weekendului:
Vineri:
10:00 - 12:50 Antrenamente 1
14:10 - 17:00 Antrenamente 2
Sâmbătă:
11:00 - 12:40 Antrenamente 3
13:35 - 14:15 Calificări Moto3
14:30 - 15:50 Antrenamente + Calificări MotoGP
16:05 - 16:50 Calificări Moto2
Duminică:
09:40 - 11:00 Încălziri
12:00 Cursă Moto3
13:20 Cursă Moto2
15:00 Cursă MotoGP
Motociclism
Performanță uluitoare! Pedro Acosta e campion mondial la Moto 3, la doar 17 ani
07/11/2021 LA 14:43
Motociclism
Coșmarul continuă pentru Marc Marquez: a fost operat a treia oară în șase luni la brațul drept
04/12/2020 LA 14:13