Bastianini a câștigat Marele Premiu al Malaeziei. Francesco Bagnaia, încă un pas spre titlul mondial

Italianul Enea Bastianini (Ducati) a câştigat Marele Premiu al Malaeziei la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfăşurat duminică pe circuitul de la Sepang.

MotoGP race start - Enea Bastianini of Italy and Ducati Lenovo Team leads the field during the Race of the MotoGP PETRONAS Grand Prix at Sepang Circuit on November 12, 2023 in Kuala Lumpur, Malaysia.

Credit imagine: Getty Images

Bastianini a fost cronometrat la capătul celor 20 de tururi de pistă (110,86 km) în 39 min 59 sec 137/1000, obţinând cu această ocazie prima sa victorie în calitate de pilot oficial al echipei constructorului italian Ducati.
El l-a devansat cu 1,535 sec pe spaniolul Alex Marquez (Gresini), învingător în cursa de sprint de sâmbătă, şi cu 3,562 sec pe italianul Francesco Bagnaia (Ducati), deţinătorul titlului mondial.

Francesco Bagnaia, tot mai aproape de titlul mondial

În clasamentul general al Campionatului Mondial continuă să conducă Francesco Bagnaia, cu un avans de 14 puncte faţă de spaniolul Jorge Martin (Pramac), clasat pe poziţia a patra în Malaezia, la 10,526 sec de învingător.
La clasa Moto2, spaniolul Pedro Acosta (Kalex) nu a ratat obiectivul de a-şi asigura matematic titlul de campion mondial, reuşind să se claseze pe locul secund la Sepang, după compatriotul său Fermin Aldeguer (Boscoscuro).
Cursa de la Moto3 s-a încheiat cu victoria olandezului Colin Veijer (Husqvarna), urmat de coechipierul său japonez Ayumu Sasaki şi de spaniolul Jaume Masia (Honda), liderul clasamentului general la această categorie.
Următoarea etapă (penultima) a Campionatului Mondial de motociclism viteză va avea loc între 17 şi 19 noiembrie în Qatar.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo