Pentru șapte ani, din 2002 până în 2008, Marele Premiu al Italiei a fost cursa pe care Rossi a făcut-o „a sa”. Italianul revine în această săptămână la Mugello, în mijlocul fanilor săi, după un accident suferit la motocross în urmă cu o săptămână. Rossi a fost spitalizat și nu se află în cea mai bună condiție fizică, însă ia parte la acest weekend.
Cursa italiană a fost câștigată numai de spanioli din 2010 încoace. Jorge Lorenzo și-a adjudecat cinci din cele șapte victorii, Marc Marquez și Dani Pedrosa având la rândul lor câte un succes. Spania domină motomondialul și în acest an. Marquez, Pedrosa și Maverick Vinales sunt singurii câștigători de Mare Premiu de până acum în 2017, iar Vinales conduce clasamentul mondial după ce s-a impus la Le Mans în urmă cu două săptămâni. Cei trei sunt așteptați să se lupte pentru victorie și la Mugello.
Șansele ca această dominație spaniolă să se încheie în Italia sunt mici. Cu Rossi nefiind în formă maximă, Johann Zarco pare a fi singurul capabil să se amestece în bătălia dintre spanioli. Francezul s-a impus în cursa din 2016 aici, însă la clasa Moto2, dar în acest an a avut evoluții excelente pe motocicleta privată Yamaha Tech 3. Acestea au culminat cu o clasare pe locul 2 în Franța, iar Zarco se află pe poziția a 5-a a clasamentului mondial în acest moment.
Marele Premiu al Valenciei
Sfârșitul unei ere în MotoGP! Valentino Rossi, la ultima cursă a carierei
14/11/2021 LA 08:56
Lupta este strânsă în acest sezon. În urma lui Vinales, nu mai puțin de cinci motocicliști se află într-un interval de 15 puncte unul față de celălalt. Marele Premiu al Italiei este astfel prima oportunitate pentru urmăritori de a câștiga teren nu numai față de lider, dar și unul față de celălalt.
Italienii sunt așteptați să se lupte pentru victorie la clasele mici, Moto2 și Moto3. Franco Morbidelli va fi mare favorit la clasa intermediară după ce a câștigat patru din primele cinci Mari Premii ale sezonului, el conducând clasamentul general autoritar. Thomas Luthi și Alex Marquez sunt principalii săi rivali.
La clasa Moto3, Romano Fenati va fi cel așteptat să fie în frunte la trecerea liniei de sosire. Ca și Rossi la clasa mare, italianul va avea însă o concurență serioasă din partea unui grup de spanioli în care se află liderul clasamentului general, Joan Mir, dar și Aron Canet și Jorge Martin.
Eurosport transmite LIVE toate cele trei curse din Italia duminică, începând cu ora 12:00.
Program complet:
Vineri: 23:35 - Antrenamente Moto3, Moto2, Moto GP - înregistrat
Duminică: 08:45 - Calificări MotoGP - înregistrat
12:00 - Cursă Moto3 - LIVE
13:15 - Cursă Moto2 - LIVE
14:45 - Cursă MotoGP - LIVE
Toate sesiunile weekendului pot fi de asemenea văzute LIVE pe Eurosport Player.
Motociclism
Performanță uluitoare! Pedro Acosta e campion mondial la Moto 3, la doar 17 ani
07/11/2021 LA 14:43
Motociclism
Coșmarul continuă pentru Marc Marquez: a fost operat a treia oară în șase luni la brațul drept
04/12/2020 LA 14:13