MotoGP Le Mans: Jurnal de Călătorie (IV)

Este luni dimineata, am realizat asta imediat cum m-am trezit. Primul lucru nefiresc care te loveste este linistea ce te inconjoara. Nu mai este freamatul acela constant, lipseste graba cu care trebuie sa parasesti hotelul si cu siguranta nu voi mai auzi in zilele urmatoare tunetul continuu al motoarelor de motomondial. M-am obisnuit atat de mult cu un zgomot permanent in fundal, incat simt nevoia de muzica. Caut rapid ceva pe hard-ul extern iar prima melodie pe care mi se opresc ochii este, paradoxal, "Enjoy the silence" a celor de la Depeche Mode. Zambesc involuntar si imi dau seama ca astazi este o noua zi din viata mea.

Cele intamplate duminica, in ziua Marelui Premiu al Frantei la MotoGP, au atins cu totul alt registru fata de zilele precedente. A trebuit sa ajungem mult mai devreme pe circuitul Bugatti si, desi am plecat la 6.30, traficul era deja intens. Insa ne miscam, chiar daca incet, iar asta ne dadea sperante. Am avut timp sa discutam despre ce e de facut iar Alex (Cocu) si Marius (Bacila) au inceput povestile cu Assen de anul trecut, cand au ramas blocati pe sosea si au facut ultimii 2 kilometri pe jos, peste camp. Exact in momentul in care erau dezgropate aceste amintiri (acum frumoase) in fata noastra a coborat dintr-un Renault un domn in varsta, semet, sprijinit intr-un baston. Nu mai avea rabdare sa stea in masina si a pornit incetisor pe jos, spre pista. L-am pierdut din vedere in urmatoarele 5 minute.

Pe langa noi, potopul! Rauri de motociclisti curgeau precum apele in Cheile Nerei dupa o rupere de nori, din ce in ce mai umflate (martor sta un film facut cu telefonul mobil). Marius a inceput sa listeze ce vedeam in jur. Unele modele le recunosteam si noi, insa omul asta e o enciclopedie! Putea sa spuna despre orice model daca are furca stock iar saua racing. Am cazut de acord ca modelele de curse ale anilor 70-80, deja retro, erau cele mai frumoase. Longiline, cu carene ca de caiac si fara colturi, afisand dezinvolt alura aceea de supermodel care lipseste "cocosatelor" de astazi. Tot povestind, ne-am trezit brusc la intrarea pe circuit. Totul parea ca intra pe fagasul normal.

Insa evenimentele de duminica nu s-au petrecut chiar cum ne asteptam. Cursa clasei Moto3 a fost intr-adevar"macel", asa cum s-a exprimat nu o data Marius. Insa save-ul lui Jakub Kornfeil, dupa contactul cu Bastianini din ultimul viraj, a parut imposibil chiar si la a 5-a reluare. Alex a intrat repede pe twitter sa vada ce spune lumea despre scamatoria cehului si a remarcat ca pana si motocrosistii nu au inteles cum s-a petrecut minunea. Cel mai spumos comentariu gasit a fost: "Bine, pana la urma vorbim despre KTM (smiley face)!".

Finalul primei curse a zilei a fost bulversant, mai ales pentru spectatori, Di Giannatonio primind o penalizare post finish care i-a taiat elanul si implicit victoria - ar fi fost prima in cariera. Dar am bifat totusi o premiera, prima treapta a podiumului fiind in cele din urma ocupata de Albert Arenas. Diggia s-a consolat cu promovarea in pozitia secunda a clasamentului general, situatie care i-a readus un zambet firav pe fata. Moto2 a fost fara istoric, poate si pentru ca inca resimteam socul Moto3. Francesco Bagnaia a plecat fara greseala din pole position si a castigat a 3-a cursa din 5 in debutul de sezonul, construind un avans sanatos in clasament: 25 puncte, adica exact la o victorie de Miguel Oliveira.

Evenimentul zilei de Grand Prix nu putea fi altul decat cursa clasei regina. Johann Zarco pleca din pole position in cautarea primei victorii a unui francez pe Le Mans, in cele 2 decenii de cand venim pe acest circuit in mod consecutiv (si in mai bine de jumatate de secol pe oricare din cele 8 circuite francize pe care si-a marcat prezenta motomondialul de viteza). Ultimul care a plecat acasa in Marele Premiu al Frantei din pole (in 88 pe Paul Ricard) a fost Christian Sarron - nimeni altul decat colegul de la Eurosport France, cel care a venit cu povesti atat de frumoase, soptite deasupra unei cesti de cafea, in fiecare dimineata. Si in ochii lui puteai citi speranta. Zarco avea sansa d a deveni duminica eroul unei natiuni. S-a dovedit insa ca presiunea, ridicata la valori uriase de cele peste 100.000 de mii de suflete prezente pe circuit, a fost in cele din urma prea mare. Imediat dupa ce reusise depasirea facuta asupra lui Marc Marquez in sicana Dunlop, in turul 7, Zarco s-a retras in garaj - mai intai in Garage Vert, virajul 8, unde a cazut incercand imposibilul (asa cum a spus-o ulterior in interviu: era imposibil sa pastreze acel ritm impus la inceput de Ducati), apoi in garajul Tech 3, pe care il va parasi in cele din urma la final de sezon.

Marc Marquez a facut unica alegere a unui pneu dur pe spate, ce l-a tinut pana a trecut victorios linia de sosire, egaland cu aceasta ocazie performanta istorica a lui Casey Stoner - 38 de victorii la clasa regina. MM93 este acum la un singur triumf de totalul strans de-a lungul carierei de Jorge Lorenzo - 65 victorii in toate clasele in care a participat. Marquez este lider in clasament, unde are acum 36 puncte avans fata de Maverick Vinales. In ultimii ani, nu s-a mai intamplat decat o singura data ca, dupa doar 5 Grand Prix-uri, pilotul sa stranga mai multe puncte: in 2014, cand Marc avea in plus 42 puncte in clasament, dar asta dupa o serie de 5 victorii din tot atatea posibile!

Brusc, ceva ma scoate din starea analitica in care am reintrat, de parca ma pregatesc de comentariu. Pe nesimtite, am cazut iar in transa. Realizez ca sunt la finalul articolului (si mi se pare cam lung), cu gandul deja la urmatoarea cursa la care vom fi prezenti - Assen. Moment in care playlistul Depeche Mode a ajuns la piesa "Dream On". Zambesc din nou, pentru ca nu cred in coincidente!

Salve si mii de ture!