Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Valentino Rossi își extinde contractul cu Yamaha până în 2020

DeGetty Images

Actualizat 15/03/2018 la 15:34 GMT+2

Italianul va concura în MotoGP până cel puțin la finalul sezonului 2020 după ce a semnat prelungirea contractului cu echipa japoneză.

Valentino Rossi (Yamaha)

Credit imagine: Getty Images

La 39 de ani împliniți chiar luna trecută, Valentino Rossi nu dă semne că ar vrea să renunțe la cariera sa în MotoGP. Yamaha a reușit să obțină semnătura italianului, care și-a legat viitorul de echipa japoneză pentru încă doi ani.
Contractul lui Rossi expira la finalul acestui an, iar noua înțelegere îl pune în situația în care va pilota pentru Yamaha până în 2020, când va avea 41 de ani. Coechipierul său va rămâne Maverick Vinales, care a semnat recent o prelungire de contract pentru aceeași perioadă ca și italianul.
Rossi a fost campionul clasei regină a campionatului de motociclism viteză în nu mai puțin de șapte sezoane – de cinci ori consecutiv între 2001 și 2005, în 2008 și în 2009. Acesta are în palmares 89 de victorii în cadrul clasei, ultima venind chiar anul trecut, când s-a impus la Assen într-un sezon terminat pe locul 5 al clasamentului mondial.
„Când am semnat ultimul meu contract cu Yamaha, în martie 2016, m-am întrebat dacă a fost ultimul contract al meu ca pilot MotoGP,” a declarat Rossi. „În acel moment am decis că voi lua o decizie în acest sens în următorii doi ani. În aceștia am ajuns la concluzia că doresc să continui, fiindcă cursele, faptul că sunt un pilot MotoGP și în special faptul că pilotez un M1, acestea sunt lucrurile care mă fac să mă simt bine.”
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo