Proaspăt venit la Yamaha de la Suzuki, spaniolul de 22 de ani a reușit să câștige Marele Premiu al Qatarului de pe 26 martie pornind în cursă din pole position, după ce în testele premergătoare sezonului a fost de asemenea cel mai rapid pilot pe circuitul de la Losail.
În Qatar, Andrea Dovizioso a ocupat poziția secundă pentru Ducati, iar Valentino Rossi a complatat podiumul – un prim weekend foarte bun pentru Yamaha. Campionul mondial en-titre, Marc Márquez, a încheiat abia pe locul patru pe prima motocicletă Honda, în timp ce Jorge Lorenzo a dezamăgit după trecerea la Ducati din iarnă, nereușind să intre în top 10.
Viñales a preluat astfel fotoliul de lider al clasamentului general și se anunță a fi o nucă tare grea de spart atât pentru cei de la Honda, cât și pentru celebrul său coechipier, veteranul Rossi, pe parcursul anului. Autodromul Termas de Río Hondo din Argentina va fi gazda următoarei curse a sezonului, pe 9 aprilie. Márquez și Rossi s-au impus în precedentele trei ediții desfășurate acolo și vor încerca să-i taie din avânt tânărului Viñales. Judecând însă după forma de moment, acesta va fi extrem de greu de învins și își poate consolida poziția de lider a campionatului.
Marele Premiu al Valenciei
Sfârșitul unei ere în MotoGP! Valentino Rossi, la ultima cursă a carierei
14/11/2021 LA 08:56
După Argentina, următoarea confruntare din sezon va avea loc pe Circuit of the Americas din Austin, pe 23 aprilie. Va fi una din cursele pe care Márquez le așteaptă cu entuziasm, dat fiind că s-a impus în fiecare din cele patru Mari Premii desfășurate în SUA din 2013 încoace. La rândul său, Viñales își poate aduce aminte cu plăcere de succesul său de la Austin din 2014, când a câștigat cursa Moto2 în singurul său sezon petrecut la clasa intermediară.
Etapa din SUA va fi ultima înainte ca MotoGP să se mute în Europa, unde se vor desfășura următoarele unsprezece weekenduri de cursă. Sezonul este lung și se află abia la început, dar miza este deja mare. Va reuși cineva să-l oprească pe Viñales?
Programul weekendului din Argentina (07-09 aprilie):
Vineri: 15:00 - 17:40 Antrenamente libere 1 - Moto3, MotoGP, Moto2
19:10 - 21:50 Antrenamente libere 2 - Moto3, MotoGP, Moto2
Sâmbătă: 15:00 - 17:40 Antrenamente libere 3 - Moto3, MotoGP, Moto2
18:35 - 19:15 Calificări - Moto3
19:30 - 20:00 Antrenamente libere 4 - MotoGP
20:10 - 20:50 Calificări - MotoGP
21:05 - 21:50 Calificări - Moto2
Duminică: 15:40 - 17:00 Încălzire - Moto3, Moto2, MotoGP
19:00 Cursă - Moto3
20:20 Cursă Moto2
22:00 Cursă MotoGP
Toate sesiunile vor fi transmise în direct de Eurosport 1, cu excepția celor de sâmbătă de pânp la ora 21:30.
Motociclism
Performanță uluitoare! Pedro Acosta e campion mondial la Moto 3, la doar 17 ani
07/11/2021 LA 14:43
Motociclism
Coșmarul continuă pentru Marc Marquez: a fost operat a treia oară în șase luni la brațul drept
04/12/2020 LA 14:13